Cameron Diaz, însărcinată? Vezi ce o dă de gol!

1 septembrie 2015   Gossip

Benji Madden şi Cameron Diaz s-au căsătorit la începutul acestui an şi de atunci cei doi tot încearcă să devină părinţi, potrivit apropiaţilor.

Dar iată că dorinţa li s-a împlinit. Sau cel puţin asta titrează presa de peste Ocean, care face apel la declaraţiile unui apropiat care susţine cu tărie că actriţa este deja însărcinată în opt săptămâni, dar şi la faptul că ultima dată când a fost văzută, Cameron a avut grijă să-şi acopere cât mai bine cu putinţă burta.

Vorbim de întâmplarea de luni, pe când Cameron Diaz şi soţul ei, Benji Madden, au aterizat pe aeroportul din Los Angeles, întorcându-se din Sydney, acolo unde Benji şi fratele lui Joel au participat la finala show-ului The Voice Australia, în cadrul căruia sunt juraţi.

În fotografiile surprinse de paparazzi, cei doi zâmbesc şi par relaxaţi, deşi a fost vorba de un zbor de 16 ore. Însă ceea ce a atras atenţia presei a fost faptul că actriţa în vârstă de 43 de ani a avut grijă, în mod deosebit, să-şi ascundă burta, alimentând astfel zvonurile privind sarcina.

O altă declaraţie care întăreşte această idee îi aparţine unui prieten de-al actriţei care afirmă că aceasta este într-adevăr însărcinată şi că nu o să facă un anunţ public decât după ce ajunge în cel de-al doilea trimestru de sarcină.

Sursa foto: hepta

Mai multe