Ce vedetă a invitat Leo DiCaprio în camera lui, după Premiile Bafta?

16 februarie 2016   Gossip

Se pare că actorul n-a fost doar la o vânătoare de trofee, în noaptea de duminică spre luni, când a plecat învingător de la gala organizată de academia britanică de film, ci şi la una de frumuseţi de pe covorul roşu.

Vedeta de televiziune Laura Whitmore

Umblă vorba că Leo şi-a sărbătorit trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal alături de o frumoasă vedetă de televiziune de origine irlandeză, Laura Whitmore, până în zorii zilei de luni.

Se pare că Leo a pus ochii de prezentatoarea emisiunii I’m A Celebrity încă de când a văzut-o pe covorul roşu şi a rugat-o să îl însoţească în camera lui de la hotelul Rosewood din Londra, după gală.

Cei doi au flirtat încontinuu la una dintre petrecerile de după eveniment, iar frumoasa blondă de 30 de ani ar fi fost încântată de atenţia primită din partea lui Leo.

Mai mult, se spune că aceasta a fost una dintre multele tinere superbe invitate la petrecerea organizată de actor în camera lui de hotel, petrecere care a început la 3.30 dimineaţă.

Leonardo Dicaprio, cel mai bun actor, cu rolul din 'The Revenant'

Foto: Hepta

Mai multe