Cele mai înalte vedete din România

8 mai 2015   Gossip

Unele vedete din România se pot lăuda cu o constituţie frumoasă, înaltă şi picioare de invidiat. Înălţimea este un must pentru cei care vor să dea bine pe sticlă sau cei care vor să facă impresie excelentă, dar nu este neapărat cea mai importantă. Dar, trebuie să recunoaştem că înălţimea nu este singura condiţie pentru o carieră de succes.

Una dintre vedetele care se bucură de o înălţime excelentă şi de picioare frumoase şi interminabile, este Andreea Bănică. Ea a putut să îşi menţină silueta de invidiat pe parcursul carierei sale muzicale, chiar şi după ce a născut.

Cele mai înalte vedete din România – femei faimoase şi înalte, cu picioare de invidiat

Un model cu talie internaţională, care s-a bucurat de mult succes datorită înălţimii şi prezenţei sale, Valentina Pelinel, a reuşit să se menţină fără probleme, chiar dacă după căsătoria cu Cristian Boureanu a început să ia în proporţii. Este clar una dintre cele mai înalte vedete din România, iar picioarele ei au umblat prin toată lumea.

Voleiul, tenisul şi baschetul şi-au lăsat amprenta asupra Iuliei Vântur, care se poate lăuda cu o siluetă de invidiat, dar şi cu picioare înalte şi frumoase. Deşi nu îi place să îşi arate superbul trup, atunci când o face, nu ne putem abţine să zicem că este foarte sexy.

Mihaela Rădulescu se bucură de picioare tonifiate, frumoase şi impecabile pentru vârsta ei. Înălţimea a fost dintotdeauna un punct forte al Mihaelei, iar cu ele a cucerit foarte mulţi bărbaţi. A reuşit să îşi păstreze silueta cu mult sport şi o alimentaţie echilibrată şi foarte sănătoasă.

Una dintre modelele preferate în lumea întreagă, în special în Italia, este şi Ramona Bădescu, care are o înălţime de 1,78 m şi se bucură de un mare renume ca actriţă, dar şi ca model. O altă vedetă de televiziune care se bucură de picioare frumoase şi o siluetă frumoasă este Andreea Raicu, care are 1,75 m.

Cele mai înalte vedete din România – bărbaţi înalţi şi prezentabili

Dintre vedetele bărbaţi, care se pot lăuda cu un corp perfect sculptat şi înălţime de invidiat este şi Cabral, prezentator de televiziune, actor şi antrenor de tae bo. Cabral a fost şi vicecampion european la kickboxing. Are doi metri înălţime şi este unul dintre cei mai arătoşi oameni de televiziune.

Cântăreţul şi compozitorul prezentator de televiziune român, Dan Bittman, se poate lăuda cu o înălţime de 1,78 metri şi de o constituţie foarte frumoasă pentru vârsta pe care o are. Înalt, şarmant şi foarte talentat, actorul face încă ravagii, deşi are o familie numeroasă şi o femeie, pe care o iubeşte mult.

Mai multe