Charlotte Casiraghi e din nou însărcinată?
Povestea de dragoste dintre nepoata Prinţului Albert şi Dimitri Rassam are toate şansele să fie încununată cu jurăminte la altar.
Charlotte şi Dimitri Rassam, un nou pretendent la mâna ei
Sunt şase luni de când Charlotte Casiraghi (31) îi zâmbeşte noului bărbat din viaţa ei, Dimitri Rassam (36), cel care i-a făcut uitaţi atât pe actorul francez de origine marocană Gad Elmaleh, tatăl fiului ei, Raphaël (3), cât şi pe scenaristul italian Lamberto Sanfelice. Şi, cum domnişoarei Casiraghi îi place să se învârtă în lumea filmului, şi acest nou cavaler al său are un CV demn de marele ecran, fiind producător şi fiul cel mare al actriţei franceze Carole Bouquet cu producătorul libanez Jean-Pierre Rassam. Şi, dacă numele lui încă nu vă spune nimic, cu siguranţă pelicula Paradise Lost cu Benicio del Toro, despre viaţa lui Pablo Escobar, îi face suficientă reclamă. Mai puţin divorţul lui de rusoaica Masha Novoselova, cu care are o fetiţă de şase ani...
Charlotte Casiraghi şi fiul Raphael
În primăvară, cei doi erau surprinşi petrecând timpul prin Paris şi în noua reşedinţă din Barbizon a lui Charlotte. Dar vara şi-au petrecut-o în mare parte în diverse zone litorale, ba în luxosul Saint-Tropez, ba pe plajele exotice din Caraibe şi de vreo două ori în Arcachon, pe ţărmul francez udat de Atlantic, la vest de Bordeaux. Şi, deşi au presupus că paparazzi vor fi cantonaţi în zona Coastei de Azur şi că ei doi vor fi feriţi în nord de ochii presei, iată că i-au urmat şi aici, spre Cap Ferret, unde Charlotte obişnuia să vină şi în perioada în care se iubea cu Gad Elmaleh.
Fotografia care a născut noi speculaţii
Interesant este că, în acelaşi loc în care a rămas însărcinată cu Raphaël, nepoata Prinţului Albert naşte acum suspiciuni cu privire la o a doua sarcină. Căci paparazzi au surprins un moment în care Charlotte cea cu dimensiuni de manechin a apărut într-un costum de baie à la Baywatch având abdomentul (altfel perfect neted) uşor umflat. Mai mult, aceasta îşi ducea adesea mâna la burtă, asemeni gravidelor care îşi mângâie odorul, iar într-o altă serie de imagini o vedem cu prosopul strâns în jurul taliei, parcă tocmai pentru a proteja acea parte a corpului. Atâta le-a trebuit jurnaliştilor de cancan din Italia, care au şi început să facă speculaţii pe marginea unei noi sarcini, titrând că i-ar putea face mamei sale, Caroline de Monaco, al cincilea nepot.
Totodată, gesturile tandre ale lui Dimitri şi relaxarea pe care micuţul Raphaël o are în preajma lui, dornic de afecţiune paternă, par a fi premisele formării unei noi familii. Oricum, n-am vrea s-o vedem pe Charlotte având destinul mătuşii sale, Stéphanie de Monaco, care a iubit mult, dar a sfârşit prin a fi singură, cu trei copii din două căsnicii diferite.