Clint Eastwood a luat-o pe urmele lui Kim Kardashian
Nu se poate spune că celebrul actor şi regizor hollywoodian nu se bucură de notorietate în SUA şi oriunde în lumea asta. Cu toate astea, el a acceptat să facă un mare compromis în beneficiul propriu şi al familiei sale.

La cât de discret e Clint în privinţa vieţii sale particulare, ştirea că va deveni, împreună cu familia sa, subiectul unei emisiuni TV, a uimit pe toată lumea. TMZ a aflat în exclusivitate că soţia lui Eastwood şi cele două fiice ale lor filmează în momentul de faţă secvenţe dintr-un reality show, ce va fi difuzat pe canalul E!.
Tema emisiunii va fi viaţa de zi cu zi a unui star din Cetatea Filmului, iar camerele vor urmări în special relaţia dintre soţia starului, Dina, şi fiica lor, Morgan, şi cea a lui Eastwood, Francesca (18), o viitoare actriţă. Clint a acceptat să apară în câteva cadre, dar nu va fi personajul principal al emisiunii. Producătorii reality-show-lui sunt cei care s-au ocupat de realizarea seriilor Kardashian şi sunt de părere că vor începe difuzarea emisiunii în câteva luni.