Cum are de gând Prinţul Charles să schimbe familia regală atunci când va deveni Regele Marii Britanii
De-a lungul ultimilor ani, familia regală britanică a trecut prin câteva schimbări semnificative, cărora noi le-am fost martori.
Prinţul Charles.
Ducii de Cambridge au renunţat la reşedinţa lor retrasă de la Anmer Hall pentru a se muta la Palatul Kensington, căci urmează să aibă un al treilea bebeluş. Pe lângă aceste schimbări, William a făcut şi el o mişcare pe planul professional, renunţând la slujba lui de pilot pe elicopterul-ambulanţă. În acelaşi timp, Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică pentru a se bucura de viaţa tihnită pe domneiul Sandringham, iar Prinţul Harry şi-a oficializat relaţia cu Meghan Markle, cea care îi va deveni curând soţie. În plus, Charles şi Camilla, dar şi William, Kate şi Harry şi-au mărit volumul de îndatoriri regale, uşurându-i munca Reginei Elisabeta a II-a. Dar nu vi se pare că lipseşte ceva din scenariul de mai sus?
Ducii de Cambridge şi familia lor.
E vorba despre faptul că ceilalţi trei copii ai reginei Elisabeta, respectiv Prinţul Andrew, Prinţul Edward şi Prinţesa Anne, au rămas pe dinafară. Cei trei şi familiile lor, respectiv fiicele Prinţului Andrew, Eugenie şi Beatrice, dar şi soţia Prinţului Edward, Sophie Wessex, au fost înlăturaţi, treptat, de la ”timona” monarhiei britanice. Iar acest fapt s-a întâmplat la sugestia Prinţului Charles, care, de curând, a avut o divergenţă cu fratele său, Prinţul Andrew, în legătură cu titlurile regale pe care acesta le-a cerut pentru fiicele sale, Beatrice şi Eugenie.
Prinţul Andrew, Beatrice şi Eugenie
Charles propune, aşadar, un nou tip de monarhie. El va încerca să reducă numărul regalităţilor care vor dispune de avantajele coroanei, dat fiind faptului că, de-a lungul anilor, au fost criticaţi pentru modul în care cheltuie bani contribuabilor.
Lady Louise Windsor, Sophie, Contesă of Wessex, Autumn Phillips şi Prinţesa Beatrice
Momentan, venitul reginei este generat de trei surse: un venit privat (din investiţiile private), ”The Privy Purse” (venitul ei oficial, generat de proprietăţile şi pământurile moştenite de la un monarh la altul), şi Sovereign Grant (procentajul generat de proprietăţile coroanei britanice). Toate aceste venituri susţin viaţa monarhului britanic, dar şi a copiilor şi nepoţilor ei. De aceea, Prinţul Charles are de gând să dispună ca doar moştenitorii tronului să beneficieze de astfel de beneficii. Ceilalţi or să fie nevoiţi să-şi ia joburi private, precum fac în prezent copiii Prinţesei Anne, Zara Tindall şi Peter Phillips.
foto: arhivă