Eminem e gay?
Deşi a fost căsătorit cu o femeie, chiar de două ori!, şi a avut relaţii amoroase cu altele, Eminem a făcut o declaraţie, recent, uluitoare, care ne-a făcut să ne îndoim despre orientarea ei sexuală.
Eminem a declarat că foloseşte Grindr - un site de dating folosit de homosexuali
Într-un interviu recent acordat revistei „Vulture”, celebrul cântăreţ a vorbit şi despre viaţa lui sexuală, menţionând că, de la cel de-al doilea divorţ de Kimberly Anne Scott, a fost la câteva întâlniri, dar nimic nu s-a transformat în ceva serios. De altfel, Eminem a declarat că, momentan, nu e interesat să-şi refacă viaţa amoroasă. ”Să ies la întâlniri, în prezent, nu prezintă interes pentru mine”, a declarat rapperul în vârstă de 45 de ani.
Şi dacă ce-a declarat mai sus nu iscă suspiciuni, declaraţia imediat următoare ne face să ne gândim la orientarea lui sexuală. Eminem a declarat că a folosit, într-adevăr, mai multe aplicaţii de întâlniri, precum Tinder, dar şi Grindr, despre care ştim că e folosit de homosexuali şi bisexuali. ”Da, Tinder. Şi Grindr. Obişnuiam să mă duc des la cluburi de striptease”, a fost declaraţia care a iscat nenumărate reacţii în mediul online.
Mulţi dintre fanii internauţi s-au întrebat de ce foloseşte Eminem ”Grindr” atâta vreme cât se identifică drept „straight”. ”Eminem menţionează că foloseşte Grindr şi reporterul nu face un follow-up? Cel mai slab jurnalist!”, ”Stai... ce? Eminem e pe Grindr? Nu există suficiente semne de punctuaţie pentru declaraţia asta.”, sunt doar câteva dintre reacţiile internaute.
Eminem şi Kimberly Anne Scott, femeia cu care s-a căsătorit de două ori
foto: arhivă