Este sau nu Vladimir Putin proaspăt tătic?

16 martie 2015   Gossip

Ei bine, de câteva zile, presa elveţiană vuieşte din cauza acestui zvon şocant: liderul rus Vladimir Putin ar fi tatăl unei fetiţe născute de către partenera sa de viaţă (dacă nu chiar soţie), fosta gimnastă Alina Kabaeva, într-o clinică din cantonul elveţian

Ei bine, de câteva zile, presa elveţiană vuieşte din cauza acestui zvon şocant: liderul rus Vladimir Putin ar fi tatăl unei fetiţe născute de către partenera sa de viaţă (dacă nu chiar soţie), fosta gimnastă Alina Kabaeva, într-o clinică din cantonul elveţian Ticino, conform cotidianului regional Tribune de la Genève (TDG) în pagina electronică.

Ziarul a citat publicaţia locală Corriere del Ticino, potrivit căreia Alina Kabaeva ar fi născut o fetiţă la clinica Sant'Anna, în cantonul Ticino.

Postul de televiziune RSI din Ticino vine cu informaţii în plus, susţinând că cei doi ar fi rezervat două camere la spital: una pentru Alina, cealaltă pentru gărzile ei de corp.

Micuţa ar fi fost născută săptămâna trecută, imediat după sosirea cuplului prezidenţial, scrie Ticinonews, care adaugă că Putin ar fi prieten cu un medic ginecolog de la clinică. Inclusiv foarte serioasa publicaţie Neue Zürcher Zeitung scrie despre eveniment, precizând că personalul medical a fost suplimentat cu această ocazie.

Vladimir Putin a apărut ultima dată în public pe 5 martie, când l-a primit la Moscova pe premierul italian Matteo Renzi, venit să obţină ajutorul Rusiei în dosarul libian.

Cum era de aşteptat, puterea de la Kremlin a dezminţit categoric zvonurile preluate de presa europeană despre naşterea unui copil al preşedintelui rus.

"Informaţiile despre naşterea unui bebeluş al cărui tată este Vladimir Putin sunt false", a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia RIA Novosti.

"Am de gând să mă adresez persoanelor cu bani să organizeze un concurs pentru cea mai bună farsă jurnalistică", a completat, acesta, ironic.

Mai multe