Eva Longoria, fără inel de logodnă. A anulat nunta cu Jose Baston?
În ultimele săptămâni, actriţa de 41 de ani s-a ferit să fie pozată cu mâna stângă la vedere, cea pe care purta inelul de logodnă cu rubin de la iubitul ei, Jose “Pepe” Baston, cum s-a întâmplat pe 7 aprilie.
Dar săptămâna aceasta, fotografii au surprins-o pe Eva în mai multe ocazii fără inelul de logodnă (pe 2 şi 4 mai) primit de la chipeşul afacerist de 47 de ani pe 13 decembrie, anul trecut.
Eva şi Jose s-au logodit în Dubai, pe 13 decembrie. Iată ce inel superb!
Cuplul exotic s-a logodit după doi ani de relaţie, în timpul unei vacanţe în Dubai, şi aveau planuri mari pentru nunta lor, dar pozele recente cu starul din “Telenovela” fără inel stârnesc suspiciuni. Chiar şi la început, perechea a întâmpinat probleme, conform spuselor brunetei: “Ieşisem dintr-o relaţie toxică şi el terminase o relaţie, aşa că n-a fost o conexiune”. Ca după 6 luni, să se înfiripe ceva între ei.
Eva Longoria, pe 7 aprilie, plecând de la aeroport, ascunzându-şi mâna
Desigur, lipsa inelului cu rubin şi diamante (unul superb, de altfel) poate însemna la fel de bine şi cu totul altceva în afară de anularea logodnei, dar presa deja a propagat zvonul că Eva s-ar fi despărţit de Jose, bifând a treia relaţie „eşuată”, după ce-a mai fost căsătorită cu Tyler Christopher şi Tony Parker.
Iată cea mai recentă fotografie cu Eva, fericită şi jucăuşă, în braţele lui George Lopez - cel care a organizat un eveniment dedicat celebrităţilor pasionate de golf, în scop caritabil. Actriţa, fără inelul masiv cu rubin. Sperăm să fie la curăţat!
Actriţa Eva Longoria, fericită şi fără inelul de logodnă la care nu renunţase până acum, la început de mai
FOTO GETTY IMAGES