Eva Mendes se dezbracă numai cu un scop
Eva Mendes a declarat că, dacă se simte confortabil în corpul ei, nu înseamnă că va fi de acord să facă orice, oricând. Actriţa a pozat goală pentru o campanie anti-blănuri susţinută de organizaţia PETA, pentru o campanie publicitară Calvin Klein, dar ne asigură că se gândeşte foarte bine înainte să-şi dea jos hainele.
Eva Mendes a declarat că, dacă se simte confortabil în corpul ei, nu înseamnă că va fi de acord să facă orice, oricând. Actriţa în vârstă de 36 de ani a pozat goală pentru o campanie anti-blănuri susţinută de organizaţia PETA, pentru o campanie publicitară Calvin Klein, precum şi pentru alte şedinţe foto sexy, dar ne asigură că se gândeşte foarte bine de fiecare dată înainte să-şi dea jos hainele. „Cu siguranţă mă simt extrem de confortabil cu corpul meu, dar asta nu înseamnă că sunt mereu dispusă să pozez goală”, spune actriţa. „Doar pentru că mă simt în largul meu, nu înseamnă că fiecare apariţie nu este gândită în amănunt. Şi este parte din strategie să pară totul o întâmplare. Dar aveţi încredere în mine, ca femeie care lucrează în această industrie, nu las nimic la voia întâmplării”.
În plus, Eva nu se simte jenată de imaginea de sex simbol. „De la şedinţele foto şi până la fiecare rol pe care l-am jucat, nu m-am simţit niciodată ca un obiect şi nici exploatată, iar asta este foarte important pentru mine, deoarece cred că ăsta e un lucru îngrozitor care i se poate întâmpla unei femei. Totuşi, cred că avem mai mult control decât ne dăm seama câteodată”.
Pe Eva Mendes telespectatorii de ACASĂ o vor putea vedea duminică, pe 13 iunie de la orele 20.30 în filmul „Intrigi parfumate”, alături de Meg Ryan, Annette Bening, Debra Messing şi Jada Pinkett-Smith.
Foto: Acasa TV