Fiica lui Michael Jackson s-a logodit? Iată ce o dă de gol!

28 septembrie 2016   Gossip

Nu e prima oară când se zvoneşte că fiica adolescentă a lui Michael Jackson se gândeşte la măritiş, însă e prima oară când o vedem purtând un inel ce pare a fi de logodnă.

Michael e şi cel mai bun prieten al ei

Poate că gândul căsătoriei n-ar fi chiar atât de scandalos dacă Paris n-ar avea doar 18 ani, dacă s-ar cunoaşte cu băiatul respectiv de mai mult de jumătate de an şi dacă relaţia lor n-ar fi început după o întâlnire la şedinţa Alcoolicilor Anonimi. În fine, e clar că nimeni n-o s-o stăpânească pe adolescenta rebelă, aşa că ne putem aştepta oricând să auzim că şi-au legalizat relaţia.

Una peste alta, paparazzi au surprins-o pe aceasta alături de iubitul ei, rockerul Michael Snoddy, luni, prin Los Angeles. Pe degetul adolescentei a putut fi văzut un inel suspect, ce părea a fi de logodnă. Cum spuneam... nu ne-ar surprinde!

Un inel de logodnă?

“Paris i-a spui lui Katherine şi lui Joe (bunicii ei) că se va logodi cu Michael şi că abia aşteaptă să se mărite cu el”, spune sursa în cauză pentru RadarOnline. În plus, se pare că porumbeii aceştia tatuaţi din cap până-n picioare chiar se iubesc, nesfiindu-se să-şi arate dragostea în faţa camerelor foto ale paparazzilor ori chiar pe reţelele de socializare. Iată câteva dintre fotografiile postate de ei!

Paris îl laudă tot timpul pe iubitul ei, pe Instagram

Rockerul o susţine şi el pe Paris în orice privinţă

Cei doi sunt mai mereu împreună

Mai multe