FOTO Cine este noul iubit al Andei Adam?
De când s-a despărţit de Victor Slav, artista a tot încercat să-şi găsească sufletul pereche, dar partenerul ideal s-a tot lăsat aşteptat. Iată că acum Anda zâmbeşte din nou şi are deja pe inelar o bijuterie de logodnă.
De când s-a despărţit de Victor Slav, artista a tot încercat să-şi găsească sufletul pereche, dar partenerul ideal s-a tot lăsat aşteptat. Iată că acum Anda zâmbeşte din nou şi are deja pe inelar o bijuterie de logodnă.
Preferinţele Andei Adam în materie de bărbaţi sunt bine ştiute, aşa că pe nimeni n-a surprins atunci când aceasta a apărut la braţul unui tânăr bine făcut.
Relaţia lor, însă, pare mult mai serioasă decât prieteniile anterioare ale Andei, ea postând pe pagina sa de socializare câteva fotografii elocvente, însoţite de mesaje sugestive.
Sorin, pe care Anda s-a ferit momentan să-l facă cunoscut fanilor săi, dar pe care paparazzi Wowbiz l-au dat în vileag, este student în ultimul an la Facultatea de Drept şi i-a oferit deja un inel de logodnă.
"A venit la mine – eu abia ajunsesem acasă de la un concert -, cu un imens buchet de trandafiri. M-a luat în braţe, am vrut să-i mulţumesc şi să-l pup, apoi am văzut prins inelul de frunza unui trandafir. Cum am reacţionat? M-am blocat!... Aşa cum am mai spus, a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea!”, ne-a declarat Anda.
Anda şi Sorin s-au cunoscut în luna august a acestui an, într-un cerc de prieteni. “Ne-am dat seama că ne placem şi, ulterior, că avem multe în comun. Relaţia noastră s-a legat de la sine. Am vorbit deja şi despre un viitor comun. Şi el îşi doreşte o familie şi copii, ca şi mine. De altfel, eu întotdeauna mi-am dorit o familie şi copii, însă pentru ca lucrurile acestea să se şi întâmple e nevoie de ambii parteneri”, mai spune artista.
“Îl văd pe Sorin ca fiind soţul meu! Am simţit asta chiar de când l-am cunoscut! Mi-a plăcut că este un bărbat hotărât, responsabil, un om pe care te poţi baza şi care ştie ce vrea. Asta îmi doresc eu de la un bărbat!”, mai spune Anda.
Foto: Facebook, Wowbiz