Hot couple! Cine e noul iubit al Sandrei Bullock?

20 august 2015   Gossip

După lungi aşteptări care păreau a nu se mai termina, iubirea i-a apărut din nou în cale îndrăgitei actriţe din “Minions”! Bruneta a sosit la nunta secretă a lui Jennifer Aniston şi-a lui Justin Theroux alături de noul ei iubit, un bărbat foarte sexy, spun sursele citate de Us Weekly.

Sandra Bullock şi-a adus iubitul la petrecerea nupţială din 5 august, unde toată lumea a fost surprinsă. “E fotograf”, a spus una din surse. „Iubitul Sandrei e foarte atrăgător”, în timp ce altă sursă a spus că “e foarte sexy, dar pare un tip normal, e clar că e fericită cu el”. Sperăm să vedem relaţia noua a brunetei de 51 de ani cât mai curând şi pe covorul roşu, pentru că fanii aşteaptă cu nerăbdare să vadă cine e noul bărbat din viaţa ei, cu care s-ar fi purtat "atât de afectuos" la nunta lui Jennifer, şi unde duce această poveste de dragoste proaspăt înfiripată.

Sandra nu a mai avut o relaţie serioasă – cel puţin nu una publică – de când a divorţat de Jesse James care a înşelat-o, în 2010. Un scandal care a afectat-o serios pe actriţă, convingând-o să-şi menţină viaţa personală departe de presă. În schimb, şi-a dăruit iubirea fiului său de 5 ani, Louis, pe care l-a adoptat şi care e prioritatea sa numărul unu. “Petrece toată ziua cu Louis, îl duce la muzee, la grădina zoologică. Vrea ca fiul ei să experimenteze totul”, a adăugat una din sursele citate.

Odată cu vestea că s-a cuplat cu un fotograf atât de chipeş, ne bucurăm să ştim că starul din “Gravity” nu stă degeaba nici pe plan profesional. Ea se pregăteşte să filmeze “Our Brand is Crisis”, un film bazat pe un documentar despre strategiile politice americane în America de Sud.

FOTO GETTY IMAGES

Mai multe