Jessica Alba, proastă ca noaptea?

10 noiembrie 2010   Gossip

Actriţa s-a făcut remarcată datorită fizicului ei desăvârşit şi unor apariţii remarcabile în filme precum „Sin City”. Când nu e pe platoul de filmare, însă, vedeta atrage atenţia prin comentariile pe care le face.

De-a lungul anilor, Jessica Alba ne-a fermecat cu trăsăturile ei fizice frumoase, dar ne-a şi uimit cu „perlele” prezentate cu dezinvoltură în faţa presei. Se pare că, de multe ori când deschide gura, atrage atenţia instantaneu. Chiar de curând, vedeta şi-a dat cu părerea despre menirea actorilor pe lumea astea şi a ţinut să precizeze următoarele: „Cei mei buni actori nu folosesc niciodată scenariul, decât dacă e foarte bine scris. Toţi colegii mei de platou pur şi simplu spun ce le trece prin cap”. N-are rost să încercăm să lămurim lucrurile spunând că scenariul nu cuprinde doar dialogul dintre actori, ci doar îi recomandăm ca altă dată să se gândească de două ori până să-şi facă cunoscute gândurile, dacă vrea să lucreze în continuare la Hollywood. Deja câţiva scenarişti cu state vechi în Cetatea Filmului se simt vizaţi şi ofensaţi de actriţă.

Mai multe