Jessica Simpson îşi amână iar nunta

3 noiembrie 2011   Gossip

Luna aceasta se împlineşte un an de când blondina a acceptat cererea în căsătorie a iubitului ei, Eric Johnson, însă dă semne clare că n-are nicio intenţie să se grăbească spre altar.

Luna aceasta se împlineşte un an de când blondina a acceptat cererea în căsătorie a iubitului ei, Eric Johnson, însă dă semne clare că n-are nicio intenţie să se grăbească spre altar.

În noiembrie anul trecut, Jessica s-a logodit cu fostul sportiv Eric Johnson şi era tare încântată să devină soţia acestuia. Însă, ne-a lăsat în expectativă un an întreg şi nici vorbă de nuntă nici până-n ziua de azi. Adevărul e că, între timp, Simpson a rămas gravidă, fiind acum însărcinată în aproximativ şase luni. Un moment prielnic pentru unirea destinului ei cu al celui pe care îl iubeşti, am zice. Când colo, nici vorbă!

„Sunt foarte fericiţi în legătură cu sarcina. N-au plănuit-o, dar nici n-au fost nefericiţi când au descoperit că vor deveni părinţi”, susţine o sursă apropiată vedetei. Iar din cauza sarcinii, cei doi logodnici nu se mai concentrează acum asupra organizării nunţii, care, cel mai probabil, va avea loc după naşterea copilului.

Mai multe