Judy Garland, nefericită cu cinci soţi. Unul a înşelat-o cu un bărbat, altul i-a cheltuit averea, iar al patrulea s-a culcat cu soţul fiicei ei

31 iulie 2019   Gossip

O ştim pe legendara actriţă – mama Lizei Minelli – din filmul The Wizard of Oz, însă nu numai cariera de excepţie a starului de cinema merită atenţia noastră. Judy Garland a avut o viaţă amoroasă demnă de o dramă greu de imaginat!

S-a căsătorit prima dată pentru a scăpa de mama ei

În timp ce era presată de producătorii studiourilor de cinema să se ridice la nivelul impus de ei şi maltratată de propria mamă, actriţa s-a gândit, la 19 ani, că soluţia perfectă pentru a scăpa de toată hărţuirea îndurată ar fi să se mărite. Zis şi făcut! A ajuns la altar cu liderul unei trupe, David Rose, în ciuda împotrivirilor din partea mamei – care simţea că o scăpa astfel de sub control – şi a directorilor din studiourilor de cinema care nu agreau ideea ca tânăra Judy să fie percepută de public ca o soţie.

Imediat după nunta din 28 iulie 1941, Garland a rămas gravidă, dar n-a dus sarcina până la capăt. Convinsă de mama ei că ar fi o greşeală să devină mamă într-o perioadă în care era deja favorita studiourilor de cinema, Judy a avortat. Dar s-a şi separat de soţ la numai opt luni de la nuntă. Divorţul lor a fost pronunţat, în mod oficial, în 1944.  

L-a găsit pe al doilea soţ în pat cu un bărbat

Garland l-a întâlnit pe Vicente Minnelli când acesta a regizat-o în filmul Meet Me In St. Louis şi, la scurt timp, au devenit iubiţi. Nunta lor a avut loc pe 15 iunie 1945, dar mariajul n-a fost unul prea fericit, în ciuda faptului că au avut o fiică împreună, pe Liza minelli.

Între cei doi soţi exista o diferenţă de vârstă de 20 de ani, iar comportamentul haotic al actriţei – cauzat şi de consumul de droguri – a pricinuit multe discuţii în contradictoriu între ei. Ca să nu mai pomenesc atracţia pe care Vicente o simţea pentru reprezentanţii aceluiaşi sex!

În 1948, actriţa s-a întors, în mod neaşteptat, acasă şi l-a găsit pe soţul ei în pat cu un angajat de-al lor. Reacţia ei la şocul simţit a fost să fugă în baie şi să-şi taie încheieturile mâinilor. Dar soţul ei a reuşit să o oprească înainte de a-şi face prea mult rău.

Cuplul hollywoodian s-a despărţit în 1949 şi a divorţat în 1951.  

Al treilea i-a cheltuit averea pe băutură şi jocul de cărţi

Cariera lui Garland era în plin declin în momentul în care aceasta l-a întâlnit pe soţul nr. 3, Sidney Luft, care a şi devenit managerul ei. Cei doi şi-au unit destinele în 1952 şi păreau echipa perfectă împreună! Şi, pentru o perioadă chiar aşa a fost! Actriţa a jucat în A Star Is Born, film care i-a adus o nominalizare la Oscar, iar cariera divei părea mai înfloritoare ca niciodată.

Dar Judy a pierdut mult râvnita statuetă în favoarea lui Grace Kelly şi, drept urmare, Warner Brothers a anulat alte două pelicule pe care plănuise să le facă cu Garland.

Din păcate, situaţia nu era îmbucurătoare nici acasă. Cei doi aveau discuţii aspre tot mai des din cauza alcoolismului lui şi a dependenţei lui de jocurile de noroc. De fapt, Sidney i-a tocat toţi banii actriţei pe cele două mari dependenţe ale sale, ceea ce a determinat-o pe Judy să depună, în 1960, pentru a treia oară, actele de divorţ.

Era singură şi falimentară în acel moment.

Al patrulea soţ s-a culcat cu soţul fiicei ei

Şi alegerile proaste, pe plan sentimental, au continuat pentru legendara actriţă. S-a măritat cu Mark Herron, în noiembrie 1965, în ciuda faptului că acesta avea atunci o relaţie, cât se putea de deschisă, cu un actor. Şi n-a făcut niciun efort ca să-şi înfrâneze pornirile homosexuale.

De fapt, Mark a fost găsit în pat cu soţul fiicei actriţei, muzicianul Peter Allen. Cea care i-a găsit pe cei doi bărbaţi în aşternut a fost fiica lui Judy, Liza Minnelli.

Aventura gay a soţului ei a determinat-o pe Judy să se separe de Herron timp de cinci luni, după care, în 1967, a intentat divorţ. Post divorţ, Mark s-a întors fericit la iubitul lui, cu care a continuat să trăiască timp de 25 de ani.   

A murit la trei luni de la a cincea nuntă

Mickey Deans era manager de club în New York, în 1966, când a întâlnit-o pe Garland. Un prieten comun l-a rugat să-i ducă actriţei nişte pastile în camera ei de hotel. Deans s-a numărat printre bărbaţii din viaţa vedetei care au încercat, cu cerul şi cu pământul, să resusciteze cariera divei. Şi viaţa ei, de fapt.

Mai tânăr decât actriţa cu 10 ani, Deans a avut o relaţie amoroasă cu ea destul de îndelungată înainte de a-i cere mâna în căsătorie, în 1969. Cei doi amorezi s-au căsătorit pe 15 matie, în Londra, iar Judy părea, în sfârşit, fericită că şi-a găsit jumătatea: “În sfârşit l-am găsit pe cel potrivit cu care să mă mărit! L-am aşteptat mult şi bine!”

Din păcate, fericirea ei n-a durat mult! Deans a descoperit trupul neînsufleţit al actriţei în baie, pe 22 iunie 1969. Cauza morţii? Supradoză accidentală de pastile.

foto - Getty Images

Mai multe