Justin Bieber o înşală pe Selena? Cântăreţul îşi dă mesaje cu altă fostă iubită
Nici bine nu s-au împăcat, că deja apar probleme în cuplu. Potrivit apropiaţilor, n-a durat mult până Justin Bieber a călcat strâmb şi a dezamăgit-o pe Selena Gomez! Dar ce s-a întâmplat, mai exact?
Relaţie în 3? Bieber a contactat-o pe Hailey, deşi de-abia s-a împăcat cu Selena Gomez
Ei bine, chipurile, Justin a contactat-o pe fosta lui iubită, modelul Hailey Baldwin, lucru pe care, ulterior, i l-a comunicat şi Selenei Gomez. După cum era de aşteptat, Selena n-a reacţionat prea bine când a aflat că iubitul ei, cel căruia i-a dat nenumărate şanse până acum, a călcat deja strâmb în relaţia cu ea, contactându-şi o fostă iubită.
Însă, Biebs se apară, spunând că nu s-a întâlnit cu Hailey şi nici n-a sunat-o, ci a schimbat cu ea câteva mesaje, pur platonice. ”Justin a luat legătura cu Hailey. Nu au vorbit la telefon şi nici în persoană, ci şi-au dat câteva mesaje. Oricum, Hailey se iubeşte cu Shawn Mendes. Nu e nimic între ea şi Bieber. Nu e interesată de Bieber, şi nici acesta de Hailey. Amândoi au depăşit momentul. Mesajele au fost pur platonice”, spune o sursă din anturajul lui Bieber.
Ei bine, platonice sau nu, Selena nu a privit cu ochi buni acest interes din partea iubitului său, motiv pentru care i-a impus să meargă la terapie de cuplu. Zis şi făcut! În prezent, cei doi merg la un consilier, care să-i ajute să comunice mai bine în cuplu. Problema e că cei apropiaţi Selenei sunt îngrijoraţi de soarta acesteia, spunând că Biebs o s-o rănească negreşit. La fel crede şi mama artistei, care a făcut o criză de nervi când a aflat că Selena şi Bieber merg deja la terapie de cuplu şi că relaţia lor e mai serioasă decât se crede.
Justin Bieber şi Hailey Baldwin au fost împreună câteva luni, de la sfârşitul anului 2015 până la începutul anului 2016.