Kate Hudson şi Nick Jonas s-au despărţit! Demi Lovato este de vină!
Nici bine nu ne obişnuisem cu ideea că celebra actriţă are o relaţie amoroasă cu mai tânărul Nick Jonas, că cei doi s-au şi despărţit. Motivul? Gelozia lui Kate Hudson.
La sfârşitul lunii septembrie, cei doi au fost văzuţi la Disney World, în Florida
Potrivit Life & Style Weekly, actriţa în vârstă de 36 de ani a decis să pună punct relaţiei ei cu Nick Jonas, din cauză că acesta din urmă va pleca într-un turneu muzical cu colega lui de breaslă, cântăreaţa Demi Lovato. ”Kate a simţit că Nick nu-i va fi fidel atâta vreme cât este acompaniat de Demi”, a declarat o sursă pentru respectiva publicaţie.
Aşadar, Kate a decis să e mai bine să se rezume la o relaţie de prietenie, decât să fie trădată în amor. „A decis că e mai bine să fie singură.”, a adăugat persoana intervievată.
Cu toate acestea, aceeaşi persoană a sugerat că actriţa în vârstă de 36 de ani nu doreşte să rămână pentru mult timp singură. ”Kate îşi doreşte să cunoască cât mai multe persoane noi.”
”E greu să renunţi la ceva, chiar dacă ştii că nu e ceea ce trebuie”, declara în urmă cu o săptămână Kate pentru Harper`s Bazaar.
Kate Hudson are doi băieţi: unul de 11 ani, pe nume Ryder, şi altul de patru ani, pe nume Bingham.
Citeşte şi: Kate Hudson are o relaţie cu Nick Jonas?