Lindsay Lohan a furat brăţara lui Elizabeth Taylor

10 ianuarie 2013   Gossip

Că Lindsay Lohan ar fi cleptomană am înţeles de pe vremea poveştii cu lănţişorul de aur... Dar să nu-şi poată reprima

Că Lindsay Lohan ar fi cleptomană am înţeles de pe vremea poveştii cu lănţişorul de aur... Dar să nu-şi poată reprima aceste înclinaţii nici într-un cadru oficial, de interpretă a lui Liz Taylor?!

"În timpul filmărilor pentru Liz & Dick, Lindsay s-a împrietenit cu cea care i-a fost infirmieră lui Liz Taylor", a relatat pentru RadarOnline o sursă apropiată echipei de filmare. "Dame Elizabeth Taylor îi dăruise mai demult acesteia o brăţară foarte scumpă, cu valoare sentimentală, pe care infirmiera a preţuit-o enorm. Lindsay s-a îndrăgostit de brăţară imediat cum a văzut-o, iar la scurt timp după, brăţara a dispărut din casa infirmierei... chiar în ziua când Lindsay fusese în vizită la ea. Infirmiera s-a gândit că poate LiLo a uitat să dea jos bijuteria, după ce a probat-o. Dar când a vorbit cu ea la telefon, actriţa a negat totul, jurându-se că nu ea a luat brăţara. Fosta asistentă medicală a fost însă convinsă că Linds minte (...) şi a durat mai bine de o săptămână până să recupereze brăţara de la ea, ceea ce s-a întâmplat abia după ce a ameninţat că sună la poliţie. Unul dintre oamenii lui Lohan i-a adus, în cele din urmă, bijuteria."

Aceeaşi sursă povesteşte că, în săptămâna cu pricina, în care infirmiera a tot încercat să-şi recupereze brăţara, Lindsay i-ar fi trimis următorul mesaj: "Elizabeth ar fi foarte supărată pe tine din cauza felului în care te comporţi!". Pesemne că ar fi vrut ca femeia să-i lase de bunăvoie bijuteria... Dacă tot nu-i dăduse prin cap să i-o dea în dar, aşa cum făcuse într-o altă ocazie, relatată la show-ul lui Jay Leno! "Unul dintre avocaţii mei o cunoaşte pe asistenta care i-a fost alături lui Liz vreo 7-8 ani. Aşa m-am apropiat de ea. Era pe platourile de filmare de la Liz & Dick cam în fiecare zi şi, la un moment dat, mi-a făcut cadou una dintre blănurile care i-au aparţinut lui Elizabeth, ceea ce a fost foarte drăguţ din partea ei", a povestit LiLo. Probabil că în cazul brăţării, îşi intrase atât de tare în rol, încât a luat bijuteria care credea că-i aparţine de drept...

Foto: Reuters

Mai multe