Lindsay Lohan, drogată la nunta unor prieteni. Vezi ce probleme le-a făcut mirilor!

28 august 2015   Gossip

Face ce face şi ajunge în mijlocul scandalului. Vorbim, bineînţeles, de Lindsay Lohan care weekendul trecut a participat la nunta unor prieteni de-ai ei şi care a găsit de cuviinţă să le strice acestora momentul unic în viaţă.

În primul rând, trebuie să menţionăm că actriţa şi-a făcut apariţia la nunta respectivă într-o rochie albă, sfidând astfel ”legea nescrisă” a outfiturilor acceptate la o nuntă. Este posibil să fi vrut să fie în atenţia tuturor, însă judecând după ce s-a întâmplat ulterior, credem că reuşea şi fără să-ncerce să eclipsese mireasa.

A întrecut orice imaginaţie! Un prieten de-al actriţei a povestit pentru publicaţia Page Six că Lindsay s-a comportat total nepotrivit, trecând de la paranoia la fericire în doar câteva secunde. Potrivit spuselor lui, Lindsay s-a dat în spectacol în noaptea petrecerii, iar apoi a început să strige la toţi invitaţii, fiind convinsă că cineva a fotografiat-o: ”Cine a făcut fotografia? Cine a fost idiotul?”, ar fi ţipat actriţa.

Mai mult de atât, această sursă a mai povestit că în timpul ceremoniei religioase Lindsay s-a plictisit atât de tare, încât a început să-şi facă unghiile şi să butoneze de zor telefonul.

Şi asta nu e tot. După doar patru ore petrecute la respectiva nuntă, Lindsay a plecat acasă, unde s-a dezbrăcat şi a început să strige de zor că a fost drogată. ”S-a întors la vila sa, unde alerga goală şi striga că a fost drogată”, povesteşte acelaşi prieten.

Sursa foto: Instagram

Mai multe