Mădălina Ghenea este însărcinată? Iată ce-o dă de gol!

15 februarie 2017   Gossip

Lucrurile încep să se aranjeze în viaţa Mădălinei Ghenea! Trăieşte de câteva luni o frumoasă poveste de dragoste cu Matei Stratan, fiul milionarului Dan Stratan, iar acum se zvoneşte că se pregăteşte să devină mamă.

S-au cunoscut în Bucureşti, prin nişte prieteni comuni şi de atunci sunt de nedespărţiţi. Călătoresc peste tot în lume şi par a fi îndrăgostiţi nebuneşte unul de altul. De altfel, în urmă cu o lună, s-a vehiculat în presă că cei doi şi-au unit destinele în timpul unei călătorii în Maldives.

”Dovezile” uniunii lor

Pe atunci, Mădălina a postat pe reţelele de socializare câteva fotografii în care apare îmbrăcând o rochie ca de mireasă, dar şi o imagine cu un plic care era destinat ”Domnului şi Doamnei Stratan”. Indicii pe care toţi le-am interpretat ca fiind o dovadă a uniunii lor.

Însă, mai nou, există indicii cum că ar fi vorba de o sarcină în cazul frumoasei românce. Spunem asta pentru că-n mai toate fotografiile, actriţa apare acoperindu-şi burta, ca şi cum ar avea ceva de ascuns. În plus, multe dintre imaginile postate în mediul virtual sunt vechi, ca şi când s-ar feri să posteze cadre recente. Aşadar, să fie Mădălina însărcinată?

În toate fotografiile, Mădălina îşi ascunde abdomenul

Ei bine, nu ştim acest lucru, şi nu credem că actriţa s-ar grăbi să confirme aceste zvonuri, nici dacă ar fi adevărate, căci de când l-a cunoscut pe Matei s-a retras din lumina reflectoarelor. Ştim, însă, că Mădălina a adoptat la distanţă un băieţel pe nume Nor, pe care l-a întâlnit în Haiti în urmă cu mai mulţi ani. Acum, românca îi poartă de grijă şi speră să-i ofere un viitor mai bun.

„În Haiti l-am întâlnit pe acest copilaş, Nor, care mi-a făcut viaţa mai frumoasă. Avea nevoie de o operaţie urgentă şi l-am ajutat. De atunci e copilaşul meu. Şi am grijă de el. L-am adoptat la distanţă. Aş vrea să am 10 copii – şi ai mei, şi adoptaţi”, declara actriţa.

foto: Instagram

Mai multe