Marc Anthony se-nsoară cu Nadia Ferreira. Tânăra de 23 de ani își caută deja rochia de mireasă

5 decembrie 2022   Gossip

La 54 de ani, artistul latino este pregătit pentru o nouă viață. De câteva luni, trăiește o intensă poveste de iubire cu tinerica Nadia Ferreira.

Are o pasiune pentru femeile frumoase, foste concurente la Miss Univers. Marc Anthony este un latino lover autentic, care nu se dezminte nici la 54 de ani.

Nu a ezitat s-o ceară în căsătorie pe superba paraguayană Nadia Ferreira. Și, din câte se pare, nunta e aproape. Fosta concurentă la Miss Univers din partea Paraguay și-a invitat mama la Miami, unde locuiește cu reputatul artist și au fost văzute la cumpărături, în timp de sexoasa brunetă a vizionat rochii de mireasă.

Ludy Ferreira, mama tinerei, a venit s-o ajute în luarea unei decizii atât de importante, prima rochie de mireasă. Va fi a patra femeie care merge la altar cu Marc Anthony, după ce acesta a cerut-o în căsătorie în luna mai a acestui an, la puțin timp după ce și-au făcut debutul oficial în lume.

Viitoarea mireasă s-a distrat pe cinste vizionând rochii de mireasă, moment relaxant care a fost stropit cu șampanie din partea casei. Așa se obișnuiește atunci când mergi să alegi rochii de mireasă în America. Îți petreci câteva ore bune în magazine, dar te relaxezi la o șampanie.

Viitoarea doamnă Muñiz pare că se distrează pe cinste în timpul acestei misiunii importante, alegerea rochiei perfecte. Data nunții nu este cunoscută, însă mai mult ca sigur va avea loc în perioadele în care Marc Anthony nu se va afla în turneu.

Artistul este tatăl gemenilor lui Jennifer Lopez, o altă proaspătă mireasă. Diva s-a căsătorit cu Ben Affleck anul acesta, la 52 de ani.

Marc Anthony a avut trei soții până acum: Dayanara Torres, între 2000 și 2004, Jennifer Lopez, între 2004 și 2014, și Shannon de Lima, 2014 – 2016.

”Ne-am decis să punem capăt căsătoriei noastre. A fost o decizie dificilă. Am ajuns la o concluzie pe cale amiabilă cu privire la toate aspectele. Este o perioadă dureroasă pentru toţi cei implicaţi şi am aprecia dacă ne-aţi respecta intimitatea în aceste momente”, a spus Marc Anthony la aceea vreme, după despărțirea de J Lo.

După finalizarea divorţului de Jennifer Lopez, cântărețul a hotărât să ia o pauză de la relații și nu s-a implicat în niciuna până în luna noiembrie 2014 când a anunţat public logodna cu modelul Shannon De Lima.

Cei doi şi-au oficializat relaţia pe 11 noiembrie 2014 în Lima, Peru, însă nu a durat prea mult, iar după 2 ani cântăreţul şi modelul au decis de comun acord să pună capăt relaţiei. Se crede că despărțirea dintre cei doi s-a produs după sărutul dintre Marc şi fosta soţie, Jennifer Lopez, de la Grammy Latin, unde artistul a apărut fără verighetă.

„Ne dorim intimitate pe durata acestui proces dificil şi nu vom mai face niciun fel de comentarii cu privire la viaţa noastră personală”, a spus Marc Anthony.

Foto: Getty și Instagram

Mai multe