Margot Robbie este însărcinată? Iată ce spun apropiaţii actriţei!

10 aprilie 2017   Gossip

S-a căsătorit cu Tom Ackerley în cadrul unei ceremonii secrete în Byron Bay, la sfârşitul anului trecut, iar acum Margot Robbie are planuri noi cu proaspătul soţ.

Conform presei străine, actriţa de 26 de ani „aşteaptă primul ei copil“ şi este posibil să fi fost „gravidă la nuntă“. O sursă din anturajulor celor doi a declarat pentru Revista NW că Margot şi Tom ar deveni în curând părinţi pentru prima dată: „Este foarte entuziasmată - deşi încă nu arată asta, aşa că nu mulţi oameni au aflat această veste. Având în vedere că sarcina este avansată, există cu siguranţă şansa ca ea să fi fost gravidă încă de la nuntă. Aşteptăm anunţul public cât mai curând.“

În trecut, actriţa care a jucat rolul lui Harley Quinn în "Suicide Squad" a vorbit foarte deschis despre dragostea sa pentru copii, mărturisind: „Vreau tone de copii. Am crescut într-o familie cu patru copii, astfel că aceste număr sună bine.“ Şi, în conformitate cu declaraţiile sursei, se pare că Margot este foarte norocoasă şi aproape de a-şi îndeplini visul. „Margot este fermecată de nepoţii şi nepoatele lui Tom. Ea este pregătiră pentru a da naştere propriilor copii.“

Aşa s-a transformat Margot pentru rolul celebrei patinatoare.

Margot s-a îngropat în muncă după ce s-a căsătorit cu iubitul său Tom în decembrie anul trecut, filmând din greu pentru "I Tonya", un film biografic despre patinatoarea Tonya Harding. Pentru acest rol, actriţa a lui în greutate 9 kilograme, ceea ce îi permite să-şi ascundă cu uşurinţă o potenţială sarcină.

Foto: Arhiva OK, Instagram

Mai multe