Maria Shriver, sătulă de infidelităţile lui Arnold

11 mai 2011   Gossip

Divorţul fostului guvernator al statului California poate fi surprinzător pentru unii, nu însă şi pentru apropiaţi, care spun că Maria Shriver se săturase de infidelităţile lui Schwarzenegger. Mai mult, o sursă din cercul lor de prieteni a declarat

Divorţul fostului guvernator al statului California poate fi surprinzător pentru unii, nu însă şi pentru apropiaţi, care spun că Maria Shriver se săturase de infidelităţile lui Schwarzenegger.

Mai mult, o sursă din cercul lor de prieteni a declarat pentru TMZ că Maria simţea că „e imposibil” să mai trăiască alături de soţul său – iar copiii au conştientizat situaţia şi au grăbit-o pe mama lor să pună capăt mariajului. De latfel, se pare că Maria şi-ar fi dorit divorţul de acum doi ani – dar, potrivit aceleiaşi surse, a amânat acest pas pentru că în 2009 şi-a pierdut mama. A revenit la această decizie în luna ianuarie a acestui an, dar şi atunci a trebuit să lase divorţul deoparte, pentru că a murit tatăl său. Desigur, o cauză importantă a amânării despărţirii a fost cariera politică a lui Arnold – care, în calitate de guvernator, trebuia să aibă o viaţă de familie impecabilă, ascunzându-şi păcatele sub covor şi forţând-o pe doamna Schwarzenegger să închidă ochii la aventurile soţului.

TMZ adaugă faptul că Maria s-a mutat la un hotel din Beverly Hills – iar după plecarea ei, Arnold a devenit un alt om, încercând din răsputeri s-o recâştige şi să-şi salveze căsnicia. „Nu se putea purta mai drăguţ cu ea, acum că l-a părăsit”, afirmă o sursă apropiată soţilor.

Foto: Northfoto

Mai multe