Marion Cotillard a alăptat în public

27 octombrie 2011   Gossip

Americanii sunt şocaţi! Actriţa franceză şi-a alăptat bebeluşul sub privirile clienţilor unui restaurant de lux din Los Angeles.

Americanii sunt şocaţi! Actriţa franceză şi-a alăptat bebeluşul sub privirile clienţilor unui restaurant de lux din Los Angeles.

Francezii întotdeauna au fost priviţi ca o naţiune avangardistă şi lipsită de prejudecăţi, dar americanii, care îi depăşesc la capitolul dezinvoltură, nu sunt încă pregătiţi să vadă o laureată a premiului Oscar alăptându-şi copilul în public.

Deunăzi, actriţa franceză Marion Cotillard i-a supus pe clienţii restaurantului de lux Chateau Marmont, din Los Angeles, unui astfel de experiment.

„Marion tocmai se pregătea să cineze cu un prieten, cu cele două asistente ale ei şi cu bona care se ocupa de micul Marcel. Când copilul a început să plângă, Marion l-a luat în braţe, şi-a ridicat tricoul, dezvelindu-şi sânul drept, pentru ca fiul ei să poată mânca şi el ca lumea. Credea că nimeni nu va remarca, dar, când a privit în jur, a realizat că toţi erau cu ochii pe ea. Atunci i-a cerut repede bonei o păturică, pentru a-şi acoperi micuţul şi sânul“, a povestit un martor.

La final, franţuzoaica s-a comportat ca şi când nimic nu s-a întâmplat, spre stupefacţia celor din jur.

Foto: Reuters

Mai multe