Mel Gibson se consideră un ratat

22 septembrie 2010   Gossip

Actorul şi regizorul i-a scris mai multe e-mailuri fostei sale iubite, Oksana Grigorieva, în care şi-a cerut scuze pentru comportamentul său inadecvat.

Actorul şi regizorul i-a scris mai multe e-mailuri fostei sale iubite, Oksana Grigorieva, în care şi-a cerut scuze pentru comportamentul său inadecvat.

Mel Gibson (54) i-a declarat, în repetate rânduri, Oksanei (40): „Sunt un ratat, sper să mă poţi ierta la un moment dat!”. Potrivit TMZ.com, actorul, care a fost acuzat de fosta lui parteneră de viaţă de violenţă domestică, încearcă să repare greşelile pe care le-a făcut. Şi pentru că nu ar fi tocmai potrivit să apară la uşa ei, Gibson i-a trimis mamei copilului său în vârstă de 11 luni mai multe e-mailuri.

Chiar a doua zi după ce a lovit-o şi i-a spart un dinte, actorul i-a scris lui Grigorieva: „Cum te simţi? Îmi pare teribil de rău pentru ce am făcut!”. Pe 2 martie, el i-a trimis un mesaj de pe telefon, în care îi spunea: „Mi-am pierdut minţile. E clar că trebuie să găsesc repede o soluţie să-mi rezolv probleme şi regret că ai de suferit din cauza mea. Sunt un mare ratat.” Gibson mai susţine că o iubeşte foarte mult pe Oksana. Gesturile sale publice contrazic însă aceste declaraţii. Actorul a acuzat-o de mai multe ori pe frumoasa rusoaică de minciună şi chiar i-a adus injurii.

Mai multe