Mihai Leu suferă de o formă rară de cancer?
Fostul mare campion de box şi actualmente unul dintre cei mai talentaţi piloţi de raliu se luptă cu o boală nemiloasă, care a apărut în cea mai neaşteptată zonă a corpului. Mihai a fost deja operat la Fundeni.

Mihai Leu (47) a descoperit, de curând, că suferă de o formă rară de cancer. Tumora a fost descoperită de medici în zona rectului şi a fost deja supus unei intervenţii chirurgicale.
„A fost operat acum câteva zile de profesorul Irinel Popescu. Din păcate, da!, suferă de un cancer la rect. Nu ştiu cum evoluează tratamentul post-operator, dar am aflat că a fost o tumoră destul de mare! Nu este de glumă cu ce are el, sper să se recupereze“, a dezvăluit pentru spynews.ro, sub protecţia anonimatului, o sursă din interiorul spitalului Fundeni din Bucureşti.
Mihai Leu, fost mare pugilist, campion mondial la WBO la categoria semimijlocie în 1997, a renunţat la box în urma unei accidentări, dar a revenit în lumea sportului ca pilot de raliu, obţinând titlul de campion naţional în 2003. Actualmente, este managerul unei echipe ce concurează în Campionatul Naţional de Raliu.
Foto: pagina personală