Prinţul Harry, un petrecăreţ până în zori

29 ianuarie 2013   Gossip

După ce s-a întors din Afganistan săptămâna trecută, fratele mai mic al Prinţului William a început să petreacă cu prietenii până dimineaţa, fără griji.

După ce s-a întors din Afganistan săptămâna trecută, fratele mai mic al Prinţului William a început să petreacă cu prietenii până dimineaţa, fără griji.

După 5 luni petrecute departe de casă, iată că, acum, Harry a fost văzut plecând din casa unui prieten abia la ora 10.30, ieri dimineaţă, după ce s-a distrat de minune într-un bar, bând câteva pahare şi relaxându-se cu unele admiratoare de-ale sale. „Era cu două fete şi doi băieţi, dar avea şi o masă pentru bodzguarzii lui“, spune bloggerul Christy Osborne. „A mâncat şi-a băut, după care, imediat, un grup de admiratoare s-a dus la el. Harry a îmbrăţişat-o pe una dintre ele, pe care o ştia“, a continuat sursa. Cu siguranţă, Harry s-a simţit foarte bine cu atenţia pe care a primit-o toată noaptea, pentru ca apoi să continue distracţia acasă la un prieten, până în zori.

Vorba lui, „Munceşti din greu, te distrezi din greu“.

Mai multe