Războiul tacit dintre Melania şi Ivanka Trump. Cine este "Prinţesa" şi cine este "Portretul"?

16 iunie 2020   Gossip

Nu este o noutate că între Prima Doamnă a Americii şi fiica preşedintelui SUA nu există chiar o relaţie cordială.

Însă o nouă biografie a Melaniei Trump arată că cele două nu doar că nu s-ar avea bine, ba chiar şi-au dat una alteia porecle răutăcioase. În cartea "The Art of Her Deal: The Untold Story of Melania Trump", se scrie că Melania Trump îi spune fiicei sale vitrege Prinţesa, în timp ce Ivanka se refera la cea de-a treia soţie a tatălui său cu apelativul Portretul.

Şi asta pentru că Melania deschide foarte rar gura şi nu are prea multe lucruri inteligente de spus.

Deşi cele două femei sunt două figuri proeminente la Casa Albă, Melania şi Ivanka nu au avut, până acum, un eveniment oficial comun, la care să fie prezente doar ele două.

Această carte o mai portretizează pe Melania ca fiind lipsită de prieteni, iar asta pentru că aşa a ales ea, debarasându-se de apropiaţi pe măsură ce a avansat în viaţă.

În prezent, Melania îşi petrece timpul doar cu fiul ei, Barron, de 14 ani, părinţii ei, Viktor şi Amalija Knavs, care s-au mutat şi ei la Washington, după ce fiica lor a ajuns la Casa Albă, şi sora sa, Ines, de care Melania este foarte apropiată.

Foto: Profimedia

Mai multe