Rita Ora şi Lewis Hamilton au o relaţie?
Au fost prieteni foarte buni timp de mulţi ani, însă în ultimul timp relaţia lor pare să fi avansat. Fostul iubit al cântăreţei Nicole Scherzinger a fost surprins de paparazzi părăsind casa Ritei Ora, după o noapte petrecută împreună.
Au transformat prietenia în iubire?
În ultimul an i-am tot văzut împreună. E drept, sunt amândoi singuri de ceva vreme, aşa că nu e greu de crezut că între cei doi să se fi legat ceva. Asta susţin şi paparazzi, care l-au surprins pe Lewis Hamilton părăsind, dimineaţa, casa Ritei Ora, la doar câteva ore după ce cei doi au fost surprinşi prin oraş sărbătorind victoria Grand Prix al Lewis de săptămâna trecută.
La doar câteva momente după ce Lewis a ieşit din reşedinţă şi Rita Ora şi-a făcut apariţia. Totuşi, cei doi au părăsit domiciliu artistei în maşini diferite.
Chiar şi-o sursă din anturajul Ritei susţine faptul că cei doi ar forma un cuplu. ”A existat dintotdeauna o atracţie între Rita şi Lewis, însă acum relaţia lor a evoluat. Cei doi clar se simt bine unul în compania celuilalt. În prezent, par mai apropiaţi ca oricând”, a declarat o sursă pentru tabloidului „The Sun”.
Amintim că zvonurile privitoare la o relaţie în cazul celor doi au apărut în urmă cu câteva luni, când Rita şi Lewis erau prin Muntenegru, într-o vacanţă, iar paparazzi i-au surprins ţinându-se de mână.
Din 2007 şi până în 2015, Lewis şi Nicole au avut o relaţie on-off
Lewis s-a iubit cu Nicole Scherzinger timp de mulţi ani, anul trecut, însă, au decis să pună punct relaţiei lor.
Rita Ora şi Richard Hilfiger s-au iubit timp de un an, iar în 2015 s-au despărţit
Rita s-a iubit de-a lungul timpului cu Calvin Harris, Rob Kardashian şi fiul lui Tommy Hilfiger, Rocky Hil, de care s-a despărţit anul trecut.
foto: Hepta, arhivă OK!