Robin Wright s-a împăcat cu Sean Penn? Iată-i împreună!
Au trăit una dintre cele mai intense poveşti de dragoste, din care n-au lipsit certurile, despărţirile, dar şi un divorţ răsunător, pe care, amândoi, şi l-au dorit acum şapte ani.
Sean Penn şi Robin Wright, 2005
Însă, iată că acum, la opt ani de la despărţire, cei doi au găsit o cale de a se reconcilia. Nu ştim, exact, ce presupune împăcarea lor, dacă e vorba de una amoroasă, dar cert e că paparazzi i-au surprins împreună, pe aeroportul din New York, pe când plecau în vacanţă.
E drept, în imaginile obţinute de paparazzi păreau distanţi şi nu au făcut niciun gest tandru unul faţă de celălalt, însă ne surprinde chiar şi faptul că se aflau împreună, dat fiind faptul că despărţirea lor n-a fost una amicală şi că, până acum, n-au mai apărut împreună decât foarte rar.
Hopper şi Dylan Penn
Amintim că Sean Penn şi Robin Wright au doi copii, o fată şi un băiat, pe nume Dylan (26) şi Hopper (25). Povestea lor de dragoste a început după ce Sean Penn a divorţat de Madonna (decembrie 1987 şi s-a încheiat în 2010, când au decis să divorţeze.
Robin Wright şi Sean Penn, 2009
De la divorţul lor din 2010, Sean a fost implicat în tot felul de relaţii, cea mai cunoscută fiind cea cu actriţa Charlize Theron. În aceeaşi perioadă, Robin s-a despărţit de logodnicul ei, Ben Foster.
foto: Getty Images