S-au despărţit după şapte luni de relaţie. Ce supermodel a rămas fără iubit?
De-abia a debutat în echipa ”îngeraşilor” Victoria`s Secret, de aceea în ultima vreme fusese mai mereu în centrul atenţiei. Chiar şi relaţia ei, cea cu Zayn Malik, era mereu în vizorul presei. Lucru care, poate, le-a făcut mai mult rău decât bine.
Gigi Hadid şi Zayn Malik
Se pare că iar am intrat în sezonul despărţirilor la Hollywood. După despărţirea cuplurilor Heard-Depp, dar şi Taylor Swift - Calvin Harris, iată că şi relaţia lui Gigi Hadid cu Zayn Malik a ajuns la sfârşit.
Potrivit DailyMail, cei doi au decis să-şi spună ”adio” după doar şapte luni de relaţie. Şi deşi nu a fost făcut public vreun motiv anume, multe surse spun că nu este prima oară când cei doi se despart, în cele şapte luni de relaţie cei doi ajungând de mai multe ori în acest punct.
O relaţie on-off, aşadar, pe care modelul şi-ar dori, touşi, să o continue. ”Gigi e foarte tristă în legătură cu această despărţire, căci şi-ar dori ca relaţia lor să funcţioneze”, spune un apropiat de-al modelului.
Acelaşi prieten a mai declarat şi că nu este exclusă o împăcare între cei doi. ”Zayn şi Gigi s-au despărţit într-adevăr, însă s-ar putea foarte bine să se şi împace mâine. Este neclar ce se va întâmpla între ei. (...) Au avut câteva probleme în ultima vreme, legate de comunicare dintre ei”.
Ieri, modelul a postat pe o reţea de socializare şi un mesaj adresat lui Zayn, în care-şi mărturisea sentimentele. ”Ştiu că e evident, dar te iubesc”.
Mesajul adresat lui Zayn
Să sperăm, aşadar, că cei doi vor găsi o cale să-şi rezolve probleme în cuplu şi că nu vor alege să pună punct relaţiei definitiv, fără a lupta.
Prima oară, pe covorul roşu, în calitate de iubiţi
Amintim că cei doi şi-au făcut debutul pe covorul roşu, în calitate de cuplu, anul acesta, la Met Gala.
foto: arhivă OK! / snapchat