S-au împăcat? Tom şi Sienna Miller au mers în club împreună!
S-au despărţit în 2015, după ce au fost logodiţi mai bine de trei ani. Şi cum au împreună o fetiţă în vârstă de patru ani, cei doi au păstrat o relaţie de prietenie. Însă, să se fi transformat acea prietenie în iubire, din nou?
Sienna şi Tom au petrecut în acelaşi club
Dacă nu s-au împăcat, atunci sunt cei mai buni prieteni din lume! De altfel, într-un interviu acordat celor de la Harper`s Bazaar, acum câteva zile, Sienna declara că ea şi fostul ei au o relaţie minunată şi că petrec foarte mult timp împreună, deşi nu locuiesc sub acelaşi acoperiş.
Ei bine, tot împreună i-au surprins şi paparazzi în weekend, pe când părăseau clubul Matignon Bar, din Paris. E drept, n-au ieşit ţinându-se de mână şi nici măcar în acelaşi timp, însă faptul că paparazzi îi tot surprind în aceleaşi locuri ne dă de gândit.
Ianuarie 2017. Sienna şi Tom, alături de fiica lor, Marlowe
Aşadar, să-şi fi reluat cei doi relaţia amoroasă? Posibil, oricum nu credem că ar mai da de veste dacă s-ar întâmpla asta. De aceea, nu ne rămâne decât să-i urmărim şi să sperăm că au găsit drumul spre împăcare, căci au făcut un cuplu tare reuşit...
foto: Hepta