Thalia, în război cu celelalte surori? Iată care e motivul disputei!

16 iunie 2017   Gossip

Între Thalia şi sora sa, la fel de celebră, Laura Zapata au fost mereu antipatii. Acum, însă, cele două au reuşit să se pună de acord în privinţa unui lucru, chiar dacă asta înseamnă război cu celelalte trei surori!

Thalia, sora sa, actriţa Laura Zapata, şi bunica lor

Războiul din familia Thaliei nu are sfârşit! După ani la rând în care s-a certat public cu Thalia, Laura Zapata are ceva de împărţit şi cu celelalte trei surori ale sale, necunoscute de către publicul larg, respectiv Gabriela, Ernestina şi Federica.

Motivul disputei? Un apartament de-al bunicii lor, doamna Eva Mange (99), pe care l-ar fi vândut toate cinci în urmă cu câţiva ani. Chipurile, bunica lor ar avea nevoie de spitalizare, iar Laura ar fi propus ca toate cele cinci nepoate să suporte cheltuielile aceastei internări din câştigurile de pe urma acelui apartament vândut, numai că cele trei surori nu ar fi de acord.

Cele cinci surori s-au împăcat, pentru scurt timp, la moartea mamei lor

De aici a pornit totul! Laura s-a plâns în presă că cele trei surori ale sale refuză să înapoieze câştigurile, pe motiv că bunica lor n-are nevoie de internare. Numai Thalia a fost cea care a răspuns pozitiv propunerii şi a înapoiat partea ei de bani, rezultată din vânzarea acelui apartament, din dorinţa de a-şi vedea bunica sănătoasă şi fericită.

”Singura care şi-a dat partea a fost Thalia, celelalte n-au făcut-o, au păstrat banii. Ceea ce cred eu este că fiecare trebuie să fie împăcat cu conştienţa lui, căci acţiunile în viaţă mereu au consecinţe”, a fost mesajul tranşant pe care Laura l-a transmis către cele trei surori ale ei.

Thalia a avut dintotdeauna o relaţie mai bună cu cele trei surori ale sale necunoscute, decât cu Laura Zapata. S-a schimbat situaţia?

Culmea e că, anul trecut, Thalia refuza să-i mai dea vreun ban bunicii sale, insitând să fie dusă într-un azil, din cauza faptului că o suspecta pe sora sa cea mare, actriţa Laura Zapata, că păstrează banii trimişi de ea pentru şofer şi asistentă medicală.

Mai multe