Tia Carrere divorţează, conform scenariului
Nu e vorba nici despre o nouă producţie a cărei protagonistă este şi nici despre vreo premoniţie cu privire la soarta căsniciei ei. Şi totuşi, un scenariu tot există şi îi dă bătăi de cap actriţei.
Nu e vorba nici despre o nouă producţie a cărei protagonistă este şi nici despre vreo premoniţie cu privire la soarta căsniciei ei. Şi totuşi, un scenariu tot există şi îi dă bătăi de cap actriţei.
Tia Carrere (43) a făcut tot posibilul ca presa să nu afle de divorţul ei de fotoreporterul Simon Wakelin, după opt ani de căsnicie. Şi asta pentru că, în afară de custodia copilului lor, Bianca (4), cei doi mai au ceva nepreţuit de împărţit: drepturile asupra unui scenariu pe care soţii l-au scris împreună.
La începutul acestei săptămâni, când divorţul a fost declarat încheiat de Curtea Superioară de Justiţie din Los Angeles, în baza unui solid contract prenupţial, cei doi au rămas să împartă, pe cale amiabilă, drepturile asupra acestui text, intitulat „Wave Dancer“. Mai precis, foştii soţi vor împărţi veniturile rezultate din filmul care va fi realizat după el.
Actriţa este la cel de-al doilea divorţ. Ea a mai fost căsătorită timp de alţi opt ani cu Elie Samaha.
foto: EPA