Toaleta avionului, mai mult decât încăpătoare pentru fanteziile sexuale ale actorului! O stewardesă a fost concediată din cauza lui!
Nici alegerile sale profesionale și nici viața privată nu au fost înțesate vreodată cu scandaluri răsunătoare. Așadar chiar nu ne așteptam de la acest star hollywoodian să-și dea frâu liber pornirilor sexuale într-un spațiu atât de controversat!
Este cunoscut publicului larg mai ales pentru rolurile sale intense, dar discrete, chiar elegante, iar viața sa sentimentală a fost, de-a lungul anilor, la fel de complexă și de ferită de indiscrețiile jurnaliștilor, ca personajele pe care le interpretează. Despre cine este vorba? Despre Ralph Fiennes, unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la Hollywood, dar și o prezență liniștită, aproape timidă în spațiul zgomotos al showbizului internațional.
Viața lui intimă
Actorul a avut o relație de lungă durată cu actrița Alex Kingston, pe care a cunoscut-o în perioada studiilor la Royal Academy of Dramatic Art. Cei doi au fost împreună timp de aproximativ zece ani și s-au căsătorit în 1993. Relația lor părea stabilă, însă cariera în ascensiune a lui Fiennes și expunerea mediatică tot mai mare au pus presiune asupra cuplului. În cele din urmă, mariajul s-a încheiat prin divorț în 1997. Și nici măcar atunci, n-au apărut știri despre reproșuri îngrozitoare pe care și le-ar fi făcut cei doi foști soți reciproc.
Abia după divorț, au mai început și tabloidele să scrie despre viața amoroasă a vedetei. Finnes a cunoscut-o pe actrița Francesca Annis pe platourile de filmare și au avut o relație care a durat mai mulți ani, încheiată după ce au apărut zvonuri despre infidelitate.
De-a lungul timpului, Ralph Fiennes a fost asociat și cu alte femei, însă a preferat să își păstreze viața personală cât mai departe de ochii publicului. Spre deosebire de alți actori de la Hollywood, el nu și-a expus frecvent relațiile și nu a făcut din viața sa amoroasă un subiect central în aparițiile publice.
Știre șoc
Tocmai de aceea ne-a și uimit știrea despre Ralph și o stewardesă, care a mai și relatat presei ce s-a întâmplat între ei doi într-un avion. În 2007, stewardesa de la Qantas, Lisa Robertson, a povestit lumii întregi cum s-a apropiat ea nepermis de mult de starul din „Harry Potter”, în timpul unui zbor din Darwin spre Bombay.
„Am făcut sex în avion în acea seară…”, a povestit ea în „Daily Mail”. „La început, am refuzat, pentru că eram disperată să-mi păstrez jobul. Și nici nu voiam să-i fac vreun rău lui Ralph. Știu că unii o să spună a e de-a dreptul dezgustător ce s-a întâmplat între noi. Și nu mă mândresc cu ce am făcut… am dat dovadă de comportament neadecvat”, a declarat Lisa.
„Ralph e superb și atracția dintre noi a fost uluitoare. Ce femeie n-ar face dragoste cu el?!”, a adăugat cea care a recunoscut că și-a pierdut serviciul în urma celor petrecute în toaleta avionului, în acel zbor.
Fără regrete
Totuși, stewardesa ține să ne spună că, privind în ansamblu totul, „nu regret nimic din ce s-a întâmplat”. Cu alte cuvinte, doi oameni maturi s-au întâlnit, s-au plăcut și au acționat conform instinctelor lor, fără să se gândească la consecințe. Cum se întâmplă de multe ori atunci când pasiunea nebună își face apariția și preia controlul, nu?
foto - Profimedia