Tom Hiddleston şi Taylor Swift au avut ”o ceartă monstruoasă”. Care e motivul?

25 august 2016   Gossip

Relaţia lor a ţinut primele titluri ale ziarelor de scandal în urmă cu o lună. Acum, însă, lucrurile s-au mai potolit. Însă, acesta nu este neapărat un semn bun!

Lucrurile au început să nu mai funcţioneze în cuplul Hiddleston - Swift

Potrivit UsWeekly, relaţia dintre Taylor Swift (26) şi actorul britanic Tom Hiddleston (35) începe deja să scârţâie, cei doi având, recent, o ceartă monstruoasă. Motivul? Faptul că nu petrec suficient timp împreună: ”În ultima vreme, s-au văzut mai rar”, preciza un apropiat de-al celor doi.

Culmea e că nu activităţile pe continente diferite îi ţin separaţi, ci faptul că Tom începe să conştientizeze că atenţia presei tabloide îi afectează cariera şi că-şi doreşte să o ţină pe Taylor cât mai departe de el. Sau, cel puţin,încearcă să le dea cât mai puţin de lucru paparazzilor.

Totuşi, acelaşi apropiat a declarat că Tom îi scrie destul de des iubitei sale şi-ncearcă să vorbească cât mai mult la telefon cu ea, căci nu-şi doreşte neapărat o despărţire. ”Tom nu s-a gândit niciodată că această romanţă va lua o turnură negativă, însă nu poate să nu se gândească faptul că relaţia cu ea îl trage în jos”, a mai declarat respectiva sursă.

În luna iunie, au apărut primele fotografii cu cei doi sărutându-se

Cât despre Taylor, artista nu acceptă nici în ruptul capului această relaţie la distanţă, discretă, şi insistă ca Tom să o lase pe ea să controleze situaţia: ”insistă să managerieze totul şi se aruncă cu capul înainte în relaţie, grăbind lucrurile.” Ba mai mult, cântăreaţa de 26 de ani se dă peste cap pentru a menţine vie această relaţie. Rămâne de văzut dacă va reuşi!

foto: hepta

Mai multe