Uite unde va naşte Kate Middleton

4 iulie 2013   Gossip

Britanicii devin tot mai nerăbdători. În următoarele două săptămâni, Kate ar trebui să nască, iar dacă tot nu mai are nicio apariţie publică până la marele moment, presa investighează toate pregătirile.

Britanicii devin tot mai nerăbdători. În următoarele două săptămâni, Kate ar trebui să nască, iar dacă tot nu mai are nicio apariţie publică până la marele moment, presa investighează toate pregătirile.

Moştenitorul tronului britanic se va naşte într-un salon de lux al spitalului Saint Mary din Londra. O zi de internare costă, în medie, 5.000 de lire sterline, iar ducesa de Cambridge va beneficia de servicii mai ceva ca la un hotel de cinci stele.

Se ştie deja că ducesa a ales să nască pe cale naturală şi va fi acolo să o asiste chiar obstetricianul regal.

Marcus Setchell are 70 de ani şi ar fi trebuit să se pensioneze, dar a acceptat să îşi amâne planurile pentru încă o naştere. Tot el a adus pe lume mai mulţi membri ai familiei regale, fiind şi medicul specialist al Elisabetei a II-a până în 2008.

Cât despre salonul unde va fi internată Kate, în secţia Winnicott Baby Unit, Sky News scrie că este unul pe măsura rangului. Preţul pe zi începe de la 5.000 de lire sterline.

Personalul medical susţine că, în afara unor servicii ca televiziunea prin satelit şi şampania, îngrijirile sunt aceleaşi.

Deocamdată există două mari mistere, dacă moştenitorul va fi băiat sau fată şi ce nume va avea.

Foto: Reuters, Daiy Mail

Mai multe