Următorul pas în relaţia lui Amber Heard cu miliardarul Elon Musk

4 martie 2017   Gossip

Se zvoneşte că se iubeşte cu miliardarul Elon Musk de dinainte să se pronunţe divorţul cu Johnny Depp. Asta deşi n-a existat vreo fotografie cu ei doi sau vreo declaraţie oficială din partea vreunuia dintre ei.

Amber şi Elon sunt împreună încă din iulie 2016

Ei bine, zvonurile persistă şi acum, la câteva luni buni de la divorţul lui Amber de Johnny Depp, aşa că tindem să credem că există un sâmbure de adevăr în toate aceste vorbe. O nouă sursă a declarat pentru UsWeekly că Amber (30) se vede în continuare cu Elon (45) şi că relaţia lor e din ce în ce mai serioasă.

De data aceasta, martorul respectiv i-ar fi văzut pe cei doi îndrăgostiţi la teatru, bucurându-se de o noapte romantică în doi, în Palo Alto, California. ”Se văd în continuare şi petrec timpul împreună de fiecare dată când se nimeresc în acelaşi oraş.”, a declarat respectiva sursă pentru publicaţia amintită anterior.

Rămâne de văzut, aşadar, dacă relaţia lor chiar are un viitor, din moment ce sunt împreună deja de câteva luni bune. Amintim că, prima oară, cei doi au fost văzuţi petrecând într-un club, după care, în iulie 2016, au fost surprinşi în hotelul Delano South Beach din Miami Beach. Pe atunci, Amber era în plin proces de divorţ.

foto: getty

Mai multe