Vedete care au păstrat prietenia cu foştii soţi
A păstra legătura cu fostul soţ sau fosta soţie poate fi o provocare pentru oricine. Şi, desigur, nu toată lumea poate trece peste unele neplăceri din trecut, dovedind suficientă maturitate pentru a avea o relaţie decentă, fie pentru copii, fie pentru ei înşişi. Dar iată că există câteva cupluri la Hollywood care sunt un bun exemplu pentru cei divorţaţi, care nu se mai pot întâlni cu foştii.
Gwyneth Paltrow şi Chris Martin au spus întregii lumi că nu se potrivesc, iar după despărţire au fost văzuţi împreună, fie în vacanţă, fie la întâlniri cu familia. Miranda Kerr şi Orlando Bloom au anunţat că se despart în condiţii de prietenie după trei ani de căsătorie, iar la câteva zile au fost văzuţi împreună cu fiul lor, Flynn, într-o conjunctură aproape amoroasă. Şi acestea sunt doar câteva exemple de foste relaţii de dragoste, care s-au transformat în frumoase relaţii de prietenie.
Hilary Duff şi Mike Comrie, prieteni buni şi părinţi excelenţipentru fiul lor, deşi au divorţat
Vedete care au păstrat prietenia cu foştii soţi – Hilary Duff a declarat că este prietenă foarte bună cu fostul soţ
Hilary Duff a declarat în emisiunea lui DeGeneres, “The Ellen DeGeneres Show”, că are o relaţie de prietenie excelentă cu fostul soţ. Actriţa şi Mike Comrie au împreună un băieţel, fapt ce i-a împins pe cei doi să aibă o relaţie frumoasă după divorţ pentru fiul lor. Deşi divorţul lor s-a pronunţat anul trecut în februarie pe motive de neînţelegeri din cauza diferenţelor de caracter, cei doi se pare că sunt foarte buni prieteni.
După 6 ani de relaţie, din care 3 de căsnicie, cei doi sunt prieteni foarte buni
După trei ani de căsătorie şi o relaţie de 6 ani, Orlando Bloom şi Miranda Kerr au anunţat că se despart şi au dezvăluit şi faptul că au avut câteva luni de despărţire de-a lungul căsniciei lor. După despărţire, cei doi au fost văzuţi împreună zâmbind, vorbind şi chiar pupându-se pe obraz. Iar atunci când Bloom a fost întrebat de un reporter dacă cei doi sunt prieteni, acesta a răspuns „Nu suntem prieteni, suntem o familie”.
Lenny Kravitz şi Lisa Bonet au fost căsătoriţi din 1987 până în 1993 şi au o fiică împreună, actriţa Zoë Kravitz. Chiar dacă Lisa s-a recăsătorit între timp cu starul din „Game of Thrones” , Jason Momoa şi au doi copii împreună, Lenny şi fosta lui soţie au rămas prieteni buni, se respectă şi se iubesc ca doi oameni ce au un copil împreună. Fiica lor chiar a dezvăluit faptul că Lenny s-ar înţelege bine cu tatăl vitreg al acesteia.
Gwyneth Paltrow şi Chris Martin petrec mult timp împreună ca familie, deşi au divorţat
Vedete care au păstrat prietenia cu foştii soţi – Paltrow şi Martin fac un parteneriat pe cinste după despărţire
Gwyneth Paltrow şi Chris Martin au o relaţie mult mai bună de când s-au despărţit. Valorile lor şi concepţiile despre familie sunt la fel, aşa că nu îi deranjează să aibă un parteneriat frumos pentru familia lor. Cei doi au fost văzuţi alături de copii în vacanţe, cinând împreună şi chiar mergând la plajă în familie. La o conferinţă din 2015 Paltrow a mărturisit: “Sunt foarte, foarte norocoasă să am un partener care să colaboreze cu mine într-un mod foarte elegant. Din fericire, chiar dacă nu am reuşit să rămânem într-o relaţie amoroasă, valorile noastre legate de importanţa familiei şi a relaţiilor din familie sunt cam la fel”.
Vedete care au păstrat prietenia cu foştii soţi – Courtney Cocs şi David Arquette, împreună pentru fiica lor, Coco şi compania Coquette Productions
Courtney Cocs şi David Arquette, despărţiţi în 2010 după aproape un deceniu de căsnicie, au dat dovadă de o incredibil de călduroasă relaţie după ce fiecare şi-a văzut de drumul său mai departe. Cei doi au o relaţie foarte apropiată şi sunt nişte părinţi model pentru fiica lor, Coco, iar în ceea ce priveşte compania lor, Coquette Productions, aceasta merge în continuare cu succes, căci cei doi se înţeleg la fel de bine şi în afaceri. David chiar a mărturisit public că este fericit că o are în viaţa sa şi că au reuşit să păstreze o legătură atât de frumoasă. La rândul său, Courtney a declarat că este foarte fericită pentru David şi noua sa soţie, Christina McLarty, care a născut un băieţel înainte de căsătoria lor în aprilie 2015.
Bruce Willis şi Demi Moore se susţin reciproc şi la bune şi la rele după 16 ani de la divorţ
Cu siguranţă, Bruce Willis şi Demi Moore sunt printre cele mai speciale cupluri de foşti soţi de la Hollywood. Căsătoriţi în 1987 şi divorţaţi în 2000, cei doi au hotărât imediat după divorţ să aibă o relaţie frumoasă pentru cele trei fiice ale lor. Bruce şi Demi au fost aşa de apropiaţi după căsătorie, că la un moment dat se zvonea că cei doi se vor recăsători. De-a lungul timpului, chiar şi după divorţ, cele două mari vedete s-au susţinut reciproc şi la bune şi la rele. Bruce a fost la nunta lui Moore cu Ashton Kutcher în 2005, iar Bruce a apărut alături de familia lor şi de soţia sa, Emma Heming. Se pare că actorul a fost unul dintre principalii susţinători ai actriţei în perioada ei de reabilitare din 2013.