Vedete care suferă de tulburări psihice

10 noiembrie 2016   Gossip

Credeţi sau nu, multe staruri suferă de tulburări de acest gen. Unii au ales să le facă publice şi să-şi împărtăşească nefericita luptă, alţii au lăsat să creadă că sunt mai puternici, mascând boala. Tuburările psihice sau mintale afecrează o mare parte din populaţia lumii şi include tulburarea bipolară, anxietatea sau depresia, probleme de care vedetele nu sunt străine. Celebrităţile ce urmează au înţeles că acest gen de tulburări îţi pot da viaţa peste cap dacă nu sunt tratate la timp.

 Catherine Zeta-Jones

Actriţa s-a luptat cu tulburarea bipolară mult timp, dar abia în 2011 a ales să vorbească despre diagnosticul ei. “A fost o perioadăi ntensă, atât în sensul bun, cât şi în sensul rău.Descoperi cine eşti cu adevărat şi cu cine eşti căsătorit. Descoperi lucruri în interiorul tău care nici nu-ţi imaginai că există”.

Halle Berry

După despărţirea de soţul ei, David Justice, în 1997, actriţa a traversat o perioadă întunecată. Imediat după pronunţarea divorţului, s-a confruntat cu o tentativă de sinucidere, dar prin tratement a reuşit să iasă din depresia profundă.

Owen Wilson

Vedeta din The Wedding Crashers a fost şi el pus la grea încercare de o profundă depresie. Owen a avut o tentativă de sinucidere, dar familia l-a susţinut şi l-a ajutat să depăşească perioada sumbră. Conform revistei People, în tinereţe a avut o altă perioadă asemănătoare, datorată dependenţei de droguri.

Emma Thompson

Actriţa a povestit că s-a confruntat cu o depresie atât de puternică, încât zile întregi nu se putea da jos din pat. Cauza principală a fost divorţul de Kenneth Branagh. Emma a adăugat că trebuia să ceară ajutorul unui psihoterapeut la acea vreme, dar că a avut noroc că l-a întâlnit pe cel de-al doilea soţ al său, actorul Greg Wise, care a ajutat-o să depăşească această perioadă de criză.

Demi Lovato

Nu e un secret pentru nimeni că vedeta a fost internată într-un centru de tratament, după ce a recunoscut că a fost diagnosticată cu tulburare bipolară. “Habar n-am avut că am probleme până nu am ajuns la un specialist. Uitântu-mă, acum, înapoi, realizez ce probleme aveam. Aveam momente de manie pură, scriam şapte cântece pe noapte, mă culcam dimineaţa. Acum simt că am redobândit controlul asupra propriei fiinţe”, a declarat ea pentru revista People în 2011.

Brooke Shields

În 2003, actriţa a suferit de depresie postpartum, ce se manifesta cu stări depresive, zile întregi de plâns, dar cel mai grav lucru era că nu se putea apropia sau nici măcar nu îşi putea privi copilul. Recuperarea a fost de durată şi a afectat-o emoţional.

Michael Phelps

Olimpicul cu un palmares bogat de medalii de aur s-a confruntat cu sindromul ADHD încă din copilărie. A ales să meargă la cursuri de înot şi povesteşte că apa era singurul loc în care îşi găsea calmul şi pacea interioară. A acceptat şi un sistem de medicaţie, care l-a ajutat să fie mult mai stăpân pe sine, ca adult.

Winona Ryder

Anxietatea şi depresia au adus-o de mai multe ori pe actriţă în paginile ziarelor decât talentul ei actoricesc. Pentru o perioadă îndelungată, aceasta nu a putut accepta niciun rol pentru că nu făcea faţă stresului şi presiunii de pe platourile de filmare. Să nu uităm nici de faptul că a fost acuzată de furt din magazine, recunoscând că e cleptomană. Recent şi-a făcut din nou apariţia în lumea filmului odată cu producţia Netfilx, Stranger Things.

Nicole Kidman

După despărţirea de Tom Cruise, Nicole s-a luptat mult timp cu depresia, despre care a ales să vorbească în 2012: “Ne-am căsătorit foarte repede şi eram foarte tânără, dar nu regret, pentru că după acest mariaj o am pe Bella şi pe Connor, iar căsnicia a fost minunată o lungă perioadă de timp. Apoi, când n-a mai mers, am suferit cumplit şi a trebuit să lupt cu depresia, dar nu regret nimic. A fost totul parte din dezvoltarea mea ca om, din maturizarea mea”, a declarat Nicole pentru revista Who.

Sinead O'Connor

Cântăreaţa a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în urmă cu 16 ani, când a încercat să se sinucidă. Apoi, în 2013, specialiştii i-au spus că nu are tulburare bipolară, dar că a fost răpusă de depresia ce a succedat naşterea celui de-al treilea copil al ei. “Când copilul meu avea cinci luni, am devenit foarte stresată pentru că nu mai aveam activitate profesională de câţiva ani şi că trebuia să am grijă de toţi cei trei copii singură. Şi chiar dacă făceam o treabă minunată, am clacat”, a spus Sinead pentru Irish Mirror în 2013.

Gwyneth Paltrow

Acriţa s-a confruntat cu depresia postpartum în 2006, după naşterea fiului său, Moses. “Din fericire, avea o formămaipuţingravăşi nu a trebuit să fiu internată, dar a fost extrem de tulburător. Multă lume se simte ruşinată de acest diagnostic, dar nu ar trebui să fie aşa. E ceva ce ţi se poate întâmpla, multe femei se confruntă cu asta. Pentru mine a fost un prilej să mă redescopăr şi să îmi dau seama cât de puternică sunt. Am avut parte de asta cu un scop şi s-au vindecat multe lucruri în mine odată ce depresia a trecut”, declara Paltrow pentruEntertainment Tonight în 2015.

Drew Barrymore

Actriţa din The 50 First Dates a fost diagnosticată cu tulburare bipolară şi atacuri de panică. Terapeutul ei susţine că acest lucru se datorează copilăriei agitate şi consumului de droguri încă din adolescenţă, pe fundalul refuzului de a primi ajutor de specialitate. Astăzi, aceasta este mai puţin afectată, fiind conştientă că ajutorul primit la timp o putea ajuta.

Foto: Getty Images

Mai multe