Vedete care vor naşte în 2016
Şi noul an care se apropie cu paşi repezi se pare că va fi de bun augur pentru vedetele care-şi doresc copii. Iată ce vedete vor naşte în 2016:
Sore este una dintre vedetele care vor naşte în 2016. Vedeta a făcut marele anunţ chiar pe pagina sa de Facebook.
Sore, una dintre vedetele care vor naşte în 2016
Vestea a şocat pe toata lumea, cu atât mai mult cu cât cântăreaţa a fost întotdeauna rezervată în a face declaraţii despre viaţa sa personală.
Sore
"Dragii mei, trăiesc cea mai frumoasa perioadă din viaţa mea şi îmi doresc să împart cu voi fericirea ce-o simt, unică pentru o femeie...voi fi mămica! Piesa şi clipul de mai jos reflectă exact ceea ce trăiesc acum şi mă bucur să transmit asta, inedit, muzical", a scris vedeta pe contul său de Facebook.
"Sunt foarte emoţionată. O să avem un bebe şi va fi fetiţă. M-am îngrăşat doar câteva kilograme până acum şi sper să o ţin tot aşa", a spus vedeta.
Deşi sarcina evoluează bine, vedeta recunoaşte că are o mică problemă. "Nu dorm bine, iar de la 3 la 7 dimineaţa sunt trează, am insomnii, stau pe balcon şi mă uit la vecini", a mărturisit cântăreaţa.
Sore o să se mărite cu iubitul ei, avocatul Mircea Julean, după ce va naşte. "Vreau să fiu o mireasă slabă, ca să beau şi eu două pahare".
Şi prinţesa Sofia a Suediei se află printre vedetele care vor naşte în 2016. Prinţesa Sofia a Suediei şi prinţul Carl Philip aşteaptă primul lor copil în aprilie 2016, a anunţat Curtea Regală a Suediei. Copilul va fi cel de-al cincilea moştenitor în linia succesiunii la tronul Suediei.
Vedete care vor naşte în 2016: Emilia Ghinescu şi Andreea Raicu
Printre vedetele care vor naşte în 2016 se regăseşte şi Emilia Ghinescu. Cunoscuta interpretă de muzică populară este însărcinată cu cel de-al treilea copil al său.
Cântăreaţa, care se află în cea de-a şasea lună de sarcină, a făcut anunţul despre faptul că va deveni din nou mămică pe pagina sa de Facebook.
"Mulţumesc tuturor celor ce m-au sunat şi mi-au trimis mesaje de felicitare! Da, este adevărat! Familia noastră se măreşte cu încă un membru...băiat sau fetiţă are mai puţină importanţă. Important este ca el sau ea să se nască sănătos/sănătoasa. Bucuria noastră, a părinţilor este una fără margini...un copil foarte dorit ce vine într-o familie frumoasă", a scris Emilia Ghinescu pe pagina sa de pe site-ul de socializare.
Cu toate acestea, Emilia Ghinescu recunoaşte că ar prefera să fie fetiţă, iar dacă va fi aşa, o va chema cu siguranţă Anastasia, nume despre care artista a aflat că înseamnă cea care învie din moarte, nume care se potriveşte perfect, având în vedere că se va naşte în apropierea Paştelui. Dacă va fi băiat, îl va chema Vladimir.
Andreea Raicu
Este posibil ca Andreea Raicu să se afle printre vedetele care vor naşte în 2016. Zilele trecute şi-a etalat burtica de toată frumuseţea la un eveniment monden. Îmbrăcată într-o rochiţă neagră, scurtă, şi vaporoasă, care părea avea scopul de a-i ascunde abdomenul proeminent, Andreea Raicu a atras toate privirile. S-a tot zvonit în ultima vreme că ar fi însărcinată, însă vedeta nu a confirmat vestea care ar face fericite multe femei trecute de 35 de ani.
De-a lungul anilor, Andreea Raicu s-a iubit cu Tudor Chirilă, Cristian Chivu, Horia Tecău. Cu niciunul nu a reuşit să ajungă, însă, în faţa altarului.