Horia Brenciu: "Bunicul meu a fost şef de gară în Cernăuţi. Gândul că pământul de acolo ar putea să fie cotropit de tancuri sovietice mă termină"

Horia Brenciu e marcat de suferinţa care a curprins în aceste zile Ucraina, de lacrimile copiilor refugiaţi. Artistul se gândeşte cu durere că tancurile ar putea ajunge şi în Cernăuţi, locul de care îl leagă atâtea amintiri dragi.

“De câteva zile mă uit neputincios la pagina de fb si nu ştiu ce aş putea scrie… Să fiu vesel, ca de obicei, ar fi o cale de urmat, dar in fiecare zi declaraţiile mamelor şi ale copiilor refugiaţi din Ucraina îmi umplu ochii de lacrimi.

Să fiu un pseudo războinic şi să scriu lucruri care mimează revoluţia, ar fi deplasat comparativ cu orice bărbat ucrainean care dă piept cu rachetele lui putin. Nici varianta patetica nu-mi surâde… Nu-mi stă în caracter.

Bunicul meu, Nicolae Encică a fost şef de gara în Cernăuţi, iar mama mea s-a născut tot în Cernauţi. Gândul că pământul de acolo ar putea să fie cotropit de tancuri sovietice mă termină, dar lacrimile mele nu-i ajută deloc pe cei din jurul meu. Vorbele mele, muzica mea, însă, da!

După doi ani de pandemie, războiul asta e tot ce ne lipsea. Cu toate astea, trebuie sa le ducem pe toate, împreună, cum zicea şi Eminescu: “De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”

Când scria bucuroşi, cred că poetul voia sa spună ca împreună să fim plini de înţelegere, de dragoste, de generozitate… Aşa-mi place să cred.

Sunt în drum spre Bacău. Avem concert în seara asta şi cred că oamenii care au cumpărat bilete se gândesc la întâlnirea de azi ca la una aducătoare de zâmbet şi speranţă.

Tuturor care se gândesc sau acţionează pentru binele vecinilor noştri, respect. Fiecare pas sufletesc contează. Unii aducem mâncare, alţii dam un sms, alţii un gând bun. Important e sa fim împreuna. Şi să rămânem aşa!

Slava Ucraina!

Slava Cernăuţi!

Slava România!