Ilie Năstase, la 74 de ani. De ce a plâns chiar de ziua sa de naştere

22 iulie 2020   Vedete

Ziua de 19 iulie este o zi specială, este ziua de naştere a lui Ilie Năstase. Fostul mare tenisman a sărbătorit într-un cadru restrâns anul acesta, dar a avut alături cele mai dragi persoane. Chiar a şi plâns de ziua sa. 

Ilie Năstase a împlinit 74 de ani. Au trecut zeci de ani de când făcea furori pe terenul de tenis alături chiar şi de Ion Ţiriac. Oamenii nu l-au uitat, străinii nu l-au uitat, toţi ne ştiu datorită lui, datorită Nadiei Comăneci, datorită Simonei Halep. Fostul mare tenisman şi-a petrecut ziua de naştere alături de oamenii dragi. Soţia îi e mereu alături, Ioana Năstase fiind cea care s-a ocupat de toate detaliile petrecerii în familie. Au participat şi naşii lor, Ciprian Marica şi Ioana. 

Au petrecut toţi ca o adevărată familie. Ilie Năstase chiar a şi plâns de ziua sa de naştere. A avut parte de un moment emoţionant. Soţia e cea care a povestit. 

"Ştefan, nepotul lui Ilie, ne-a surprins cu un cadou frumos, un tablou de la nunta noastră. Este superb. Eu i-am spus «La mulţi ani» la 12 noaptea, i-am spus niste cuvinte frumoase, care l-au impresionat şi a lăcrimat. I-am dăruit o şampanie şi o cămaşă de la o firmă pe care el o îndrăgeşte foarte tare. Am petrecut alături de oameni dragi nouă, de naşii noştri. A fost foarte bine", a spus Ioana Năstase pentru click.ro. 

Cum a început povestea de iubire dintre Ioana şi Ilie Năstase

Exclusiv pentru OK! Magazine, cei doi au vorbit despre relaţia lor, despre începuturile ca un cuplu. Ioana a dezvăluit: "Ne-am cunoscut la un restaurant pe malul mării, în 2018. Ilie a încercat să îmi ofere o băutură, cu toate că distanţa dintre mesele noastre era foarte mare şi nici acum nu ştiu cum m-a observat. Dar vorbim de Ilie, cu ochiul format. Mi-a trimis o băutură la masă, am refuzat-o şi i-am transmis că nu consum alcool. A mai încercat şi a doua oară, iar eu eram cu o prietenă şi cu fiica ei, iar cea mică mi-a spus că nu e frumos să refuz şi a trebuit să accept.

Apoi mi-am îndreptat privirea către Ilie, i-am mulţumit şi i-am spus sănătate. Nu ştiu dacă au trecut cinci minute şi m-am trezit cu el la masă, cu glumiţele de rigoare, tot încercând să-mi povestească anumite lucruri, la care eu i-am spus: „Domnul Ilie, din câte ştiu eu, dumneavoastră sunteţi un bărbat căsătorit, aşa că nu ştiu dacă mai are rost să stăm de vorbă“. Însă el îmi spune: „Nu, nu, că divorţez în septembrie, pe 18“. L-am mai lăsat aşa vreo 10-15 minute, după care l-am întrebat iar: „Dar pe ce dată aţi spus că divorţaţi?“. Ca să mă asigur că nu minte. Şi a zis din nou că pe 18 septembrie. După care am mai stat o jumătate de oră de vorbă şi am plecat separat. Făcusem schimb de numere de telefon, iar a doua zi mi-a spus că urmează să plece într-o vacanţă în Sardinia şi mi-a propus să îi fiu alături. Am acceptat şi, de când ne-am întors, am rămas nedespărţiţi."

Mai multe