Ilie Năstase şi Ioana, ca doi porumbei după împăcare. Ce a ales marele sportiv să facă doar alături de soţie: "Am avut alături de mine cel mai important om”

22 iulie 2021   Vedete

Ilie Năstase a împlinit în urmă cu două zile 75 de ani. Dacă în anii trecuţi fiecare bifa fiecare aniversare cu un eveniment fastos, de această dată fostul tenismen a ales să petreacă doar cu Ioana şi un grup de prieteni.

"A fost o zi frumoasă, pentru că am avut alături de mine cel mai important om, pe soţia mea, Ioana, şi un cuplu de prieteni. Anul acesta mi-am dorit altceva, mai multă linişte. Nu am organizat nimic, pentru că am vrut ceva intim. Am avut muzică bună, în surdină, şi am stat până la 4 dimineaţa. Cred că am fi prins răsăritul dacă nu era Ioana obosită", a mărturisit Ilie Năstase.

"Chiar i-am spus şi soţiei mele că a fost cea mai frumoasă zi pe care mi-am serbat-o în viaţa mea. Cât suntem tineri alergăm după obiecte şi lucruri nesemnificative, dar odată cu vârsta ai suficientă înţelepciune să apreciezi ce e cu adevărat important în viaţa unui om", a mai spus Năstase.

Mai multe