INTERVIU Anca Florea & Sabina Iosub – „Suntem nişte femei năvalnice“

Mamă şi fiică împart aceleaşi principii de viaţă şi aceeaşi pasiune pentru jurnalism.

Le-am întâlnit într-una dintre după-amiezele calde de august, la o cafea şi o apă rece pe terasa hotelului Caro. Două generaţii de femei puternice, de jurnaliste călite în focurile celor mai importante evenimente. Pe Anca Florea (62) mi-o amintesc făcând revista presei la Antena 3, până prin 2010, când rubrica a fost sistată. Dar cei mai mulţi o ştiu cu mult înainte de acest moment, de la radio, unde încheia de fiecare dată cu „A dumneavoastră Anca Florea“. Pe fiica ei, Sabina Iosub (37), am urmărit-o evoluând, paradoxal, la acelaşi post şi devenind unul dintre pilonii importanţi ai trustului Intact, semnând multe dintre transmisiunile în direct importante şi având propria emisiune filmată la Bruxelles şi Strasbourg, „Be EU“. Despre toate cele care nu s-au relatat, în cele ce urmează.

Vârsta şi ocupaţia. Sabina: 37, jurnalist, om.

Da.

Condiţia mea ca ea să se facă jurnalist a fost să facă o facultate normală.

Dar să ştii că mi-au folosit mult cunoştinţele în profesie şi nu doar acum, de când am plecat la Bruxelles. Ci şi breaking news-uri care ţineau de zona economicului şi în a-i explica omului de acasă nişte termeni pe înţelesul lui.Şi am făcut şi MBA-ul, pentru că eu cred că dacă nu ne folosim mai mult creierul şi nu învăţăm lucruri noi în fiecare zi, riscăm să îmbătrânim foarte devreme. Uite, acum urmez un curs de spaniolă – se spune despre învăţarea unei noi limbi străine că regenerează creierul – , pentru că simt nevoia să fac ceva nou şi pentru că vreau să am la „Be EU“ şi invitaţi din Spania.

Bună ziua. 62 de ani, 63 în noiembrie, am fost şi cred că mai sunt medic stomatolog – am profesat 12 ani, după aia am fost ziaristă, apoi director de comunicare, după care am fost iarăşi ziarist şi... ce am mai fost oare? A, mai ştiu să tund, să fac manechiura...

Da, Sabina obişnuia să mă mai vopsească, mai ales când aveam părul lung. Iar ce spui tu se întâmpla în 1999.

Foarte tare mi-a plăcut să mă îmbrac aşa! Dacă mi-aş dori să slăbesc, ar fi numai din motivul ăsta. La 45 de ani am arătat cel mai bine, nici la 20 nu cred că arătam aşa!

Există multe feluri de a te simţi bine, în diferite forme. Într-adevăr, e o formă în care mă simt foarte bine, am găsit un echilibru între interior şi exterior, dar sunt convinsă că lucruri fabuloase mă aşteaptă în continuare.

Are şi n-are. Reţeta pe scurt ar fi: ambiţie. Am avut ambiţia de-a crede în faptul că este ceva în neregulă cu mine. Şi m-au ajutat foarte mulţi medici care, într-un final, mi-au găsit problema şi am rezolvat-o împreună. Mănânc sănătos, fac sport, fac foarte mult masaj...

Nu uita că suntem în ţara în care carcasa contează.

Uite că am folosit şi alte carcase pe sticlă şi oamenii s-au uitat la mine şi atunci şi acum şi le mulţumesc pentru că au ştiut să vadă dincolo de aparenţă.

Mulţumesc. Dar să ştii că cei de acolo nu se uită la cum arăţi, ci la ceea ce ai să le spui, la cât de dreaptă ai coloana şi poate se uită ceva mai atent din ce ţară provii – aici de-abia încep nuanţele.

Eu o iubesc foarte mult pe mama şi pentru că nu mi-a impus lucruri, deşi ea e omul care trage cu dinţii să fie ca ea. Mi-a explicat foarte simplu: „Sabina, jurnalismul este o chestiune care ţine de talent. Ce faci dacă nu ai talent? Care e planul tău B?“ Şi atunci am făcut ASE-ul, dar tot am ajuns în jurnalism.

Ţie, Anca, ţi-e dor de jurnalism, te-ai reîntoarce în radio sau TV?

Anca: Nu m-aş mai întoarce nicăieri. M-am întors şi reîntors de atâtea ori, că am zis: „Ia, bucata asta până la moarte unde mă duce? Ia să vedem ce se întâmplă!“.

Nu, ironic este că eu am fugit mereu de stat. Bine, acum sunt consilier general, deci nu sunt bugetar, sunt ales, dar tot am de-a face cu statul.

Da. Dar să ştii că aş fi putut să intru în politică de cel puţin 20 de ani, şi nu doar în PSD – asta e partea simpatică a lucrurilor –, ci şi în alte două partide serioase, zdravene şi vechi. Bun, n-am făcut asta, pentru că atâta cât am fost ziarist am vrut să rămân ziarist şi nici nu m-am omorât cu simpatia, că i-am „iubit“ şi pe ăia şi pe ăia... „cu drag“. Însă acum doi ani, când m-am pensionat şi nu m-aş mai fi angajat nicăieri, a venit Gabi Firea – care nu e chiar un partid, e Gabi Firea – şi mi-a propus să facem echipă pentru Capitală. Era în PSD, în PSD m-am dus, pentru că legea îţi impune să fii membru de partid în astfel de situaţii.

În job m-aş regăsi. Dar în momentul în care ideea de consilier general e atât de politizată, de-ai zice că numai cu asta ne ocupăm, să ne scuipăm politic, mă deranjează. De-aia m-am şi ferit foarte tare 60 de ani de partid, pentru că eu nu pot să fiu aşa. Cred în nişte bune maniere şi într-o bună educaţie, chiar şi în partidul din care, iată, vin şi eu. 

În secunda în care a ieşit la pensie, eram foarte sigură că va face ceva. N-a stat niciodată locului. 

 Are păreri, are foarte multe lucruri de spus, are o cultură extraordinară...

A, nu spune asta, că o să ne ia lumea în serios!

...ştie atât de multe lucruri, a căzut biblioteca pe ea, cum se spune. Păi, dacă nu un astfel de om să intre în zona politicului, atunci cine? Cam aşa am văzut eu lucrurile şi ştiu că va sta acolo atâta timp cât se va regăsi.

Cât se poate face ceva, cam asta e ideea!

...şi că va încerca să mute munţii în echipa în care este.

Gabi Firea are talentul ăsta, a tot făcut echipe pe unde s-a dus: „Felicia“, „Săptămâna financiară“, la emisiunile ei...

Păi, o ştiu de... o viaţă!

Da... A luat-o după mine. 

Îi place să spună ce vrea. Dar ştii cum e asta? E ca o boală de piele. Te scarpini, toată lumea vede unde şi de ce te scarpini şi asta e.

Nu chiar, pentru că astăzi se vorbeşte mult, prost şi pe-afară, lucruri neverificate. Şi asta e nasol!

 Mulţumesc. Nimeni n-a îndrăznit s-o spună.

 Eu m-am ferit de întâlnirea cu Andrei.

 M-a invitat odată într-o emisiune de-a lui şi nu vedeam cum o s-o scot la capăt, pentru că eu chiar l-am crezut în rolurile lui. Dar dincolo de toată povestea asta, se vedea în el pătura aia subţire de sensibilitate, ascunsă după multă piatră. Ştiai că este victimă sigură, dacă ştii unde să-l loveşti.

 Nu ştiu, mă descurc. Bărbaţii nu-şi permit.

 Şi ai uitat de atentate! Sunt lucruri total diferite. Am o emoţie incredibilă la fiecare 1 deembrie la Arcul de Triumf, la fiecare paradă prezentată, pentru că de fiecare dată „îl ţin de mână“ pe bunicul meu, când vorbesc despre militarii de acolo.

 Tata a făcut parte din armata demnă şi onestă, chiar dacă era înainte de ’89.

 Bitu, cum îi spuneam eu, a fost omul care m-a învăţat să fiu foarte dreaptă, să iubesc foarte tare ţara asta, pe militarii ei şi graniţele ei – că tot mă întrebai de ce nu sunt în altă parte. Iar cutremurul de la Amatrice a fost ceva ce m-a schimbat fundamental. Şi acum simt mirosul de moarte, simt apăsarea, vuietul şi strigătul disperat al oamenilor de acolo. Nu poţi, decât dacă vezi cu ochii tăi, să înţelegi cu adevărat ce înseamnă să fii atât de aproape de moarte. Iar orice alt eveniment mare sau chiar istoric pe care l-am prezentat, cum au fost de exemplu decesul Majestăţii Sale Regele Mihai ori atentatele teroriste, a însemnat o responsabilitate imensă, uneori cu puternică implicaţie în politica externă, când cuvintele pe care le spui trebuie să fie extrem de bine alese, lucrurile pe care le observi trebuie să fie prezentate extrem de corect.

 Da. Să ştii că eu şi studenţii mei avem o relaţie foarte cool şi în permanenţă le împărtăşesc din experienţa mea.

 Niciodată. Am putut să rămân în străinătate de cel puţin două ori, cu casă şi masă, cum se spune, dar am refuzat. Că plec, că aduc informaţii importante, că acumulez lucruri noi din deplasările mele la Bruxelles sau Strasbourg, că pot să compar aerul de acolo cu cel de aici e OK. Dar locul meu e aici. Mă duc o săptămână, mă întorc, mă mai duc o altă săptămână, vin înapoi...

 Cu trezit foarte devreme, dată fiind diferenţa de fus orar şi faptul că trebuie să transmit în direct aici, dimineaţa, despre subiectele principale ale zilei la nivel european, apoi îmi încep înregistrările, câte patru-cinci emisiuni una după alta, ba în engleză, ba în franceză. E amuzant că trebuie să trec repede de la una la alta şi, în cele zece minute dintre înregistrări, să-mi schimb hainele, să-mi dau reset la minte şi să mă pregătesc pentru subiectul următor. Apoi depinde de ce se mai întâmplă acolo: şedinţe de plen, tot felul de întâlniri...

 În fiecare lună, mă cazez în alt hotel.

 Uneori. Rareori. Dar m-am obişnuit ca, pe drumul între două locaţii, să mă uit în jur, să absorb tot ce pot, să observ frumosul şi să-l fotografiez.

 Asta cu fotografia n-am avut-o. Doar cu scrisul, am scos trei romane. Iar acum am altele. De pildă, fac un soi de voluntariat: am grijă de mama şi de prietenele ei din bloc, care sunt în vârstă şi singure. Le cumpăr din piaţă ce le trebuie, le duc la doctor sau pe unde mai au nevoie, mai inventăm câte ceva cu care să le înlăturăm depresia...

 Şi nu ştie să fie altfel, nu ştie să se pună vreodată pe ea înaintea celorlalţi.

 A, puţin! 

 Noroc că s-a inventat WhatsApp-ul!

 A, cu dorul stăm bine, numai că e o tradiţie la noi în familie să avem nişte femei năvalnice, apropierile duc la războaie. Eu m-am războit cu mama o viaţă întreagă.

 Nu! 

 Greşit! Cu încăpăţânarea berbecului nu te pui!

 Nu! Toate suntem aşa, eu cu nepoată-mea, eu cu fi-mea, ele între ele, ele cu soră-mea...

 Eu aş zice că suntem nişte personalităţi foarte puternice.

 Da.

 Da.

 Da! 

 Toate la timpul lor. Dumnezeul mi-a fost alături în viaţa asta şi l-am simţit atât de aproape şi am atâta încredere că El le va aşeza pe toate aşa cum a ştiut să le aşeze până acum, încât îţi pot spune că, atunci când va fi momentul, o să vină. De fapt, or să vină, că eu vreau doi. 

 Ocupată! 

 Intransigentă.

 Cred că o să fiu ca toate celelalte bunici, adică foarte cumsecade cu nepoţii şi foarte a dracului cu cine nimereşte în sabia mea după aia. Nepoţii întotdeauna te înmoaie.

FOTO: Sorin Stana; make-up: Laura Perian; hair style: Andreea Ciurea/Gett's Artistic Team; stilist: Madena Pasăre; vestimentaţie: Karl Lagerfeld, Ted Baker/Collective, Marks&Spencer, Epica, Tezyo. Locaţie: mulţumim Hotelului Caro, b-dul Barbu Văcărescu, nr. 164A, Bucureşti.