Interviu Maia Morgenstern: „De-abia aştept să fiu bunică!“

A fost a patra noastră întâlnire cu marea actriţă şi, ca de obicei, o plăcere. Discuţia a alunecat minunat de la teatru, la micile plăceri care o menţin tânără şi la frumoasa ei familie

Trebuie să recunosc, în ziua în care m-am întâl­nit cu actriţa de 56 de ani, pe platourile seri­alului Fructul Oprit, am găsit-o luminoasă şi cu un tonus extraordinar. Am invidiat-o puţin pentru energia şi zenul cu care-şi trăieşte această perioadă a vieţii, chiar dacă, profesio­nal, n-are timp nici să respire. Probabil că de-acolo îşi ia Maia energia, din pasiunea pentru această meserie pe care o face cu atâta ta­lent, de atâta timp. Şi mai e ceva, despre care actriţa noastră vorbeşte şi nu prea, lăsând misterul să-şi facă de cap, ca de obicei: „Când primeşti dragoste şi când poţi dărui dragoste eşti cel mai împlinit.“

Ce mai faceţi, doamnă Morgenstern?

Maia Multe lucruri. Încerc să le fac cât mai bine. Principala mea problemă este, acum, organizarea şi încerc să mă coordonez. Se întâmplă multe lucruri interesante. Suntem aici, pe platourile serialului Fructul oprit, am proiecte de teatru în ţară. Călătoresc mult cu spectacole în ţară şi sunt mândră că se întâmplă aşa. Ajung şi în oraşele mai mari, şi în centre mai puţin traversate de evenimente culturale. Aceeaşi sete de cultură, poate chiar mai mare, există în târguşoare. Ca de exem­plu, orăşelul Dorohoi. Mama era din Dorohoi şi-mi povestea cu mare iubire despre oraşul ăsta. Mi s-a realizat, în sfârşit, visul, dar foarte greu a fost să ajung acolo. Învăţăm să batem cărări deja bătătorite şi nu îndrăznim să căl­căm şi-n locuri mai puţin expuse.

Cum aţi fost convinsă să jucaţi în serialul Fructul oprit?

Existenţa mea în acest proiect se datorează în cea mai mare parte doamnei Carmen Tănase. Perso­najul meu, Magda, s-a născut şi trăieşte în serialul Fructul oprit graţie doamnei Carmen Tăna­se.

Credeţi că-i inhibaţi pe colegii dvs. mai tineri şi mai neexperimentaţi din serial?

Sper că nu. Res­pectul se impune, dar căldura, bunăvoinţa, dorinţa de a comu­nica în mod real şi de a crea împreună per­sonaje şi poveşti este absolut reală. Şi când doreşti cu adevărat asta, lucrurile funcţionează. Din punctul meu de vede­re, nu există această falsă părere numită conflictul între generaţii.

Ce vă place şi ce nu la personajul pe care-l jucaţi?

E un om. Aşa cum te uiţi în oglindă şi vezi la tine că există lucruri care-ţi plac, dar şi lu­cruri care nu-ţi plac, dar cu care trebuie să trăieşti, eventual să-ţi şi transformi defectele în calităţi, să ţi le accepţi. Aşa încerc şi eu să creez personajul Magda, cu misterele sale, cu nevoia de iubire, cu oscilaţiile între bine şi rău, asumându-şi greşelile şi păcatele tinereţii.

Urmează şi un serial la TVR, în care aveţi rolul principal. E o comedie, Primăverii.

Da, sunt într-o echipă de actori minunaţi, talentaţi, cu multă imaginaţie, cu dorinţă de a improviza. Ca orice comedie, şi aceasta înfie­rează tare vechi şi noi ale societăţii. Telespec­tatorii se vor amuza teribil.

Atâtea proiecte, atâtea spectacole de teatru şi filmări şi nu vă văd deloc obosită, vă văd proaspătă şi în formă. Care este secretul?

Dormitul. Când pun capul pe pernă, dorm. Dorm bine, fac mişcare în aer liber cât de mult se poate. Nu mă sui în taxi sau în metrou, deşi ultimul rămâne mijlocul de transport favorit pentru mine. Sau tramvaiul 41, sunt foarte mulţumită de el, funcţionează foarte bine.

E cam mare înghesuiala acolo.

Ziceţi? Eu sunt obişnuită. Ţin minte că, atunci când eram elevă, mă ţineam pe scara autobuzului de bară cu o mână, iar cu cealal­tă ţineam ghiozdanul. Mi-s proaspete amin­tirile, nu mă sperie aşa tare pe mine. Impor­tant este că mă duce dintr-un capăt la altul al Bucureştiului şi nu stau la stopuri şi la se­mafoare. Cu cât am mai mult timp, cu atât consider că sunt mai bogată. Şi-atunci mai merg pe jos, o staţie, două, trei. În plus, beau foarte mult ceai, infuzii de plante sau ceai ne­gru, verde, alb. Şi lucrul în grădină îmi face foarte bine. Am o palmă de grădină, mai tai o frunzuliţă, mai scot o buruiană...

Ştiu că fiica dvs. cea mare, Cabiria, vă calcă şi ea pe urme. E viitoare actriţă.

Şi Tudor la fel.

Tudor Istodor e deja consacrat.

Da, Cabiria e la Cluj, studentă la Actorie. Are 19 ani.

Şi de ce a ales Clujul?

Probabil că are nevoie de independenţa ei, are nevoie să se rupă de cuib.

Isadora, mezina, ce mai face?

Bine, foarte bine, are 15 ani. E şi ea adoles­centă. Pe ea o interesa Psihologia, dar o să mai vedem. Atât ea, cât şi Cabiria au înflorit, în mod absolut fi­resc. Cu toate suişurile şi coborâşurile şi me­andrele adolescenţei. Cu furtuni şi cu zile în­sorite. E absolut normal. Îşi urmează drumul, îşi caută sinele, ca orice adolescent.

Nu vă îngrijorează această părăsire a cuibului de către fetele dvs.?

Nu, mi se pare absolut normal ca fiecare co­pil, ca fiecare tânăr să-şi urmeze destinul, să se caute. Să iasă din căldura protectoare, dar cumva limitativă a cuibului.

Vă proiectaţi în viitor imaginea de bunică?

O, foarte tare, abia aştept să fiu bunică!

Când a fost ultima dată când i-aţi reunit pe toţi trei?

La începutul toamnei, am ieşit în Centrul Vechi şi am băut un ceai, am trăncănit, am povestit. Am făcut poze cu pisici. A fost o du­pă-amiază frumoasă, cu o lumină de culoarea mierii, în prag de An Nou evreiesc.

Bănuiesc că sunteţi foarte mândră de Tudor şi de parcursul lui profesional.

Sunt foarte fericită pentru el. Nu-l privesc ca pe un trofeu, ci sunt fericită pentru deve­nirea lui profesională. Se defineşte, se contu­rează, e mulţumit cu sine, se împlineşte. Îmi înfloreşte sufletul când îl văd împlinit.

Cred că şi dvs. sunteţi împlinită sufleteşte.

Da! Şi e normal să fie aşa. Când primeşti dragoste, când poţi dărui dragoste, atunci eşti, din punctul meu de vedere, cel mai împlinit.

Dragoste primiţi şi din partea admiratorilor. Am văzut foarte multe mesaje de acest fel pe pagina dvs. de Facebook. Le citiţi pe toate?

Da, cum să nu! Însă atunci când observ rea voinţă şi opacitate, lucrul acela dispare. Eli­min fără foarte multe discuţii. Imediat. Una e gândirea critică, cu care pot să intru în dialog, alta e hachiţa şi dorinţa de a lovi, de a face rău. Dar da, citesc şi sunt profund recunoscătoare pentru atenţia de care mă bucur.

Vă admir că vă păstraţi naturală într-o lume a artificialului. Ce sfaturi le-aţi da celor care ţin cu ghearele de tinereţe?

Vreau să ştiţi că nu sunt chemată nici să condamn, nici să judec, nici să iau atitudine. Ne putem farda, ne îngrijim, ne coafăm. Fieca­re face cum crede şi cum simte. Personal, de-asta nici nu-mi vopsesc părul. Asta e opţiunea mea şi nu pledez să facă toată lumea aşa. Avem gusturi diferite. Nu condamn tratamentele prin care un om încearcă să atingă un ideal în ceea ce priveşte înfăţişarea. Pentru că încerci să prelungeşti perioada de tinereţe. Gândiţi-vă şi la presiunea pe care o pune societatea asupra noastră. Când a dispărut tinereţea nu mai eşti bun de nimic. Un soi de tinereţe cel puţin aparentă. E normal că fiecare caută să prelungească această perioadă a fructului de­zirabil. Aveţi chef de vopsit părul, ochii, gene­le, întins pielea, foarte bine! Daţi-i drumul!

Foto: Antena 1