Acasă la Raluca & Walter Zenga: „Noi simţim Crăciunul în ochii copiilor noştri“

24 decembrie 2016   Interviu

Anul acesta, am vrut să experimentăm Sărbătorile trăite în stil exotic de familia Zenga, care ne-au deschis larg uşa casei lor din Dubai.

Raluca si Walter ne-au prezentat un tablou superb de familie. Un tablou care a prins contur acum 13 ani, când cei doi s-au în­drăgostit, şi a fost parafat în 2009, când s-au căsătorit. Walter spune că cel mai recent motiv de ceartă între el şi Raluca a fost muzica pe care să se bucure de o cină acasă, gătită chiar de el. Şi că, uneori, soţia îl surprinde cu câte un aşa-zis cadou: bilete la concertul unei trupe care-i place, de fapt, doar ei. Dacă acestea sunt singurele probleme în cuplu pe care le întâmpină după 13 ani de relaţie, nu putem decât să le urăm să le meargă tot aşa! Iar noi să ne dorim ca 2017 să ne lovească cu aceleaşi dulci probleme!

Raluca şi Walter, alături de copiii lor, Samira şi Walter Jr.

Cum e Crăciunul trăit de voi în lumea musulmană?

Raluca Noi simţim Crăciunul în familie, în căminul nostru, în ochii mari şi emoţionaţi ai copiilor care trăiesc cel mai intens magia sărbătorii. În Dubai, cu excepţia zăpezii, atmosfera fes­tivă este pretutindeni - brazi fastuos împodobiţi, petreceri cu Moş Crăciun, meniuri speciale în restaurante cu bunătăţi din tradiţia Sărbătorilor, frenezia cumpărăturilor şi lumea mai generoasă, mai zâmbitoare ca oricând.

Cine a venit cu ideile de decorare a casei voastre din Dubai?

Casa a evoluat cu noi de-a lungul anilor, cu creşterea copiilor - deşi şi acum este plină de ponei de jucărie şi trenuleţe sau piese de Lego la orice pas! Am amenajat-o noi, dorindu-ne o atmosferă caldă şi primitoare, totodată cu un aer de casă de vacanţă la malul mării - de aceea în decoraţiuni se întâlnesc elemente nautice, undeva între Ca­lifornia şi Bali, cu note orientale.

Care este colţul tău preferat din casă, Walter?

Walter Biroul, unde mă pot izola într-o oază de pace şi linişte când soţia şi copiii îşi fac de cap prin casă, cu un tărăboi teribil, şi toată lumea vine să-mi ceară câte ceva... Copiii vor jucării, soţia vacanţe… Aşa că mă închid cu cheia şi mă concentrez asupra meciurilor!

Unde petreceţi Crăciunul şi Revelionul?

De Crăciun vom fi în Austria, la Kitzbühel, să îl aşteptăm pe Moşul la zăpadă, iar de Anul Noul ne întoar­cem acasă, în Dubai... Se împlinesc şase ani de când ne-am mutat aici! Nu-mi doresc un Revelion clasic cu masă tradiţională la restaurant, mi-ar plăcea ca în acest an să mergem la concertul Coldplay din Abu Dhabi!

O seară obişnuită în căminul familiei Zenga

Ai tras cu ochiul la scrisorile copiilor pentru Moşul?

Samira îşi doreşte o coadă de sirenă cu solzii în culorile curcubeului, cu care să înoate în mare, iar Wal­ter Junior maşina vânătorilor de fantome Ghostbusters! Sunt copii cuminţi şi ponderaţi, care ştiu că Moşul tre­buie să aibă în sac câte un cadou pentru fiecare copil din lume, de aceea cer doar ceea ce îşi doresc cu adevă­rat, fără excese, fără liste interminabile.

Spune-mi un cadou cu care soţul tău te-a surprins până acum.

Ultima surpriză a fost o vacanţă în Thailanda de ziua mea: îmi primisem deja cadoul, un ceas de colecţie de 1 noiembrie, aşa că nu mă mai aşteptam la un alt gest special, din rândul celor care mă bucură cel mai tare!

Iar pe tine, Walter, cu ce cadou a reuşit ea să te surprindă?

Cel mai tare mă surprinde când îmi cumpără un obiect de artă, un tablou - care sunt, de fapt, pen­tru casă, dar ea insistă că sunt „pentru tine, iubitule“

. Sau bilete la concertul unei trupe care doar ei îi place şi eu trebuie s-o însoţesc! De Crăciun i-am propus să mă lege la ochi şi să mă ducă la mall, să întind orbeşte cardul în toate magazi­nele în care vrea ea!

Raluca, eşti o femeie geloasă, posesivă? Te întreb asta mai ales că anul acesta, soţul tău a antrenat în Anglia, iar tu ai rămas cu copiii în Dubai, deci aţi fost la distanţă.

Cu zece ani în urmă aveam înclinaţia de a fi mai geloasă, mai posesivă... Cu maturi­tatea ajungi să-ţi cunoşti valoarea ca femeie, să înţelegi de ce bărbatul tău s-a îndrăgostit de tine, de ce îi eşti de neînlocuit în inimă şi-n minte, cel mai dulce fruct... Iar la nivel practic, eu şi Walter nu am stat mai mult de două săp­tămâni fără să ne vedem!

În ultima vreme, ai o viaţă socială mai intensă decât înainte. Cum s-a schimbat viaţa ta în acest an?

Sunt o persoană sociabilă în mod na­tural, dar totodată selectivă în privinţa eve­nimentelor mondene şi a persoanelor cu care mă însoţesc: evit ambientele excesiv de pretenţioase, falsitatea, „divele“ arogante, ego-urile îmbătate de aparenţe. Sunt „ZEN“ şi am un zâmbet pentru fiecare, dar mă înconjor doar de prieteni sinceri şi deschişi!

Walter ce spune atunci când tu ieşi în oraş cu prietenele? Nu e puţin gelos?

Am un soţ generos, fără obiecţii vi­zavi de ieşirile mele ocazionale cu fetele! Ce-i drept, nu abuzez de încrederea primită şi Walter ştie că „documentăm“ abundent fieca­re ladies’ night pe reţelele sociale… Mai ceva ca o cameră video în direct!

Raluca este o mamă minunată pentru copiii noştri şi o scriitoare talentată, are grijă de casă, îi duce pe Samira şi Walter Junior la tot felul de activităţi distractive şi o văd mereu cu o carte şi cu carneţelul său de idei după ea, notând câte ceva. Aşa că nu văd nimic în ne­regulă cu faptul că seara iese din când în când cu fetele, este echivalentul unui „merg la meci cu băieţii!“.

Acum ai revenit în Dubai. Dar cum a fost perioada în care ai antrenat în Anglia, departe de familie?

Normal că mi-a fost dor de soţia mea şi de copii, dar când ai o relaţie puternică, distanţa nu te afectează: ne-am organizat foarte bine, aşa încât cu fiecare ocazie luam un avion şi zburam acasă în Dubai, chiar şi pentru numai 48 de ore.

Raluca, ştii să flirtezi cu aparatul foto. Dar ştii să flirtezi, după atâţia ani de căsnicie, şi cu soţul tău.

Cu Walter lecţia de seducţie este una simplă, esenţială: little black dress, părul lăsat liber pe umeri, buzele roşii ca vinul preferat. Timp pentru noi doi, netulburaţi. Romantism şi erotism, asta ne defineşte în cuplu, şi pasiu­nea care se naşte din intimitate.

Casa lor din Dubai, decorată cu elemente marine

Walter, când i-ai spus cel mai recent Ralucăi „te iubesc“? Mi se pare că nu eşti zgârcit cu aceste cuvinte, din ce văd pe Facebook…

Aşa este, mă asigur să nu uite niciodată cât este de iubită. Cu cât au trecut mai mulţi ani în cuplul nostru, cu-atât consider că tre­buie să-i spun mai des „te iubesc“.

Şi tu, şi Raluca sunteţi pasionaţi de tatuaje. Aveţi vreunul închinat iubirii voastre?

Doresc sa subliniez că EU sunt cel pa­sionat de tatuaje: primul tatuaj mi l-am făcut în 1990, când Raluca avea 8 ani!

Şi cred că în final am inspirat-o să-şi facă şi ea trei tatuaje diferite, în care intru şi eu cu iniţiala „W“! Pe care o împart desigur cu fiul meu Wal­ter Junior! Am tatuate numele copiilor şi pe cel al soţiei pe braţe.

Când v-aţi certat ultima dată? Sincer. Şi cine cedează primul?

Haha, cred că aseară... pe muzica aleasă pentru cină. Soţia mea se plânge că mie îmi place muzica prea comercia­lă, dar ea ascultă un rock foarte zgomo­tos, incompatibil cu cina noastră itali­ană! Nu se poate mânca un risotto cu trufe, făcut chiar de mine, pe Nirvana, Guns N’ Roses sau ce mai ascultă ea!

Serios acum, când ne certăm, ea începe să râdă, face glume pe seama mea şi gata cu cearta!

Cum reuşiţi să păstraţi echilibrul între Occident şi lumea musulmană în privinţa copiilor? Ce grădiniţă şi şcoală aţi ales pentru Samira şi Junior?

Copiii sunt înscrişi la o şcoală în sistem american şi învaţă, desigur, atât limba arabă, cât şi numeroase lucruri utile şi interesante despre cultura şi civilizaţia orientală. Ore­le de educaţie islamică sunt pentru copiii musulmani. Având în vedere că şi eu am studiat limba arabă în facultate, mă bucur că cei doi copii ai mei au acces la un spectru larg de cunoaştere. În clase toţi copiii pro­vin din ţări diferite, cresc şi învaţă împreună într-un mediu multicul­tural, ideal pentru a pregăti micii cetăţeni ai viitorului!

Raluca, bănuiesc că tu le citeşti copiilor seara înainte să adoarmă. Care sunt poveştile lor preferate?

Da, seara înainte de culcare se cuibăresc în pat alături de mine şi citim câte trei poveşti alese de ei - fiind în perioada Crăciunului, cărţile lor preferate sunt

,

şi

, alături de clasici ca

sau

.

Portret frumos de familie

Ce talente ai remarcat la copii? Crezi că Juniorul îţi va călca pe urme, Walter?

Samira poate deveni o actriţă re­marcabilă: se preface cu mare talent şi trece de la râs la plâns într-o clipită! Iar când vrea ceva de la tati, este cea mai mieroasă artistă: îmi dedică desene sau îmi cântă din Katy Perry! Iar Juniorul nu ştiu dacă devine surfer, fotbalist sau rockstar. E sigur că seduce oriunde se duce, cu zulufii blonzi şi zâmbetul care te topeşte! Avem doi copii minunaţi şi nu trece zi fără sa-i mulţumim lui Dum­nezeu pentru ei.

Dacă tragi linie şi faci un bilanţ, cum a fost acest an pentru tine, Raluca?

2016 a fost un an palpitant, cu inspiraţie şi experienţe care mi-au adus mai multă înţelepciune şi apreciere faţă de ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Un an în care copiii noştri au mai crescut puţin, aducându-mi bucurie zi de zi.

2016 a adus schimbări pentru tine, Walter. Ai încheiat colaborarea cu Wolverhampton. Cum ai simţit profesional acest an? Şi ce planuri aveţi pentru 2017?

În cariera de antrenor există aceste riscuri, un parcurs cu suişuri şi coborâşuri, să ai parte de eşecuri, dar şi de succese. Pentru mine, Wolverham­pton a fost o experienţă fantastică şi cred că am fost victima unor jocuri de culise care, din păcate, sunt frecven­te în lumea fotbalului de azi. 2017 îmi poate aduce oricând revanşa şi o nouă şansă de a demonstra ce pot. Dar cel mai important lucru este ca împreună cu familia mea să fim sănătoşi şi fericiţi.

Anul 2017 îmi doresc să ne gă­sească în primul rând sănătoşi şi veseli! Sper să fie un an presărat cu noroc, idei sclipitoare şi iniţiative de succes. Să avem parte de experienţe memorabile, să simţim că ne trăim viaţa din plin!

Raluca Zenga

Foto: Sami Khatib / Three DotsPhotography

Mai multe