Alexandra Ungureanu: „O relaţie la distanţă e greu de dus şi de gestionat“

O şi vedeam plecând peste hota­re, să-şi reîntâlnească prinţul, care a intrat treptat în viaţa ei, aproape pe nesimţite, dar care i-a luat inima şi a dus-o cu el în America. Doar că arareori basmele se adeveresc şi se încheie cu acel happy-end

O şi vedeam plecând peste hota­re, să-şi reîntâlnească prinţul, care a intrat treptat în viaţa ei, aproape pe nesimţite, dar care i-a luat inima şi a dus-o cu el în America. Doar că arareori basmele se adeveresc şi se încheie cu acel happy-end.

„Am cântat des­pre despărţiri amare înainte să le cunosc“, spune Alexandra Ungureanu (33), care în vară povestea cu ochi zâmbitori despre Andrei, cel care i-a de­venit iubit după şapte ani de pură amiciţie. Acum, însă, muzica sufletului ei prinde iarăşi acele note melancolice, pe care mulţi şi-au trăit nefericirea în amor. Note ce se pot schimba la următorul re­fren, dacă iubirea va decide să nu capituleze în faţa distanţei.

Cum a fost 2014 pentru tine?

Alexandra Ungureanu A fost un an bogat în experienţe noi, speciale, şi pe plan profesional, şi personal, în care m-am redefinit şi ca artist, şi ca om. Dar cred că e abia startul unui proces de transformare şi adaptare, până la urmă, pentru că piaţa muzicală începe să devină şi la noi com­plexă şi foarte dinamică, şi inerţia proiectelor nu mai e atât de mare ca înainte. Trebuie să vii mereu cu piese noi, cu campanii, cu idei speciale. Aşa s-a conturat ideea unui proiect îndrăzneţ, zic eu, greu de gestionat şi care m-a poziţionat într-o zonă muzicală elitistă, Music in pROgress, asta însemnând reorchestrări pop-simfonice ale unor piese extrem de cunoscute din topurile muzicale naţionale şi internaţionale şi care s-au concretizat într-o serie de trei videoclipuri filmate în Mara­mureş. Am lansat deja pentru Youtube „Hey, Bro­ther“ şi „Deja Vu“ şi acum, în ianuarie, va apărea un remake al piesei „Lumea visează“, dusă din zona muzicii electronice underground înspre un sound de muzică de film, cu orchestraţii concepu­te de Nora Deneş. Un alt proiect interesant a fost colaborarea cu elevii de la Transylvania College Cluj pentru videoclipul piesei „Cups“, extrem de cunoscută pe plan internaţional pentru celebrul ritm bătut din pahare. Iar spre sfârşitul anului am lansat single-ul „Împotriva lor“, o piesă cu un mesaj foarte puternic, scrisă de Adi Sînă, şi care beneficiază şi de o versiune acustică interpretată alături de violoncelistul Adrian Naidin.

Band-ul Alexandra Ungureanu a împlinit 10 ani. Se poate spune că aţi intrat într-o perioadă de maturizare, din punct de vedere muzical?

În 10 ani de existenţă a proiectului am trăit cea mai intensă perioadă din viaţa mea şi vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru asta. Ne-am clădit împreună un vis pe care-l vedeam cu ochii minţii, în momentul în care primele piese Crush & Ale­xandra prindeau contur şi-şi scriau povestea. Şi nu ne-am îmbătat cu succesul, pentru că el a venit deja la o oarecare maturitate, nu când eram ado­lescenţi. Suntem mândri că piesele noastre au în­soţit experienţe de viaţă de tot felul ale celor care ne ascultă şi că ei ţin să împărtăşească cu noi asta, e cel mai grozav feedback pentru ce am făcut până acum. Nu ştiu dacă ne maturizăm, poate chiar ne încăpăţânăm să mai copilărim, să încercăm să ţi­nem pasul cu generaţiile noi care vin. Continuăm să facem muzică fără reţetă, după feeling, şi să ne trăim viaţa ca şi cum am fi veşnic tineri şi rebeli. Ştiu că sună ciudat din partea mea, fiind asociată cu o imagine cuminţică, dar asta e starea de spirit pe care o capăt alături de colegii mei. (zâmbeşte)

Ce ne pregătiţi nou în 2015?

Am lansat o piesă care nouă ne aminteşte de în­ceputuri, de vibe-ul funky al primului nostru sin­gle „Plâng nopţile“, „Dragostea e tralala“, în colabo­rare cu un bun prieten al trupei, George Hora, are un groove molipsitor şi a fost lansată cu un lyric video cu imagini din musical-uri clasice alb-negru. Soundul Crush se va regăsi în noile piese la care vom lucra de la începutul acestui an şi abia aştep­tăm reîntâlnirea cu prietenii noştri la concerte.

Ai ţinut mereu în umbră viaţa personală, iar piesele cântate de tine vorbesc mai mult despre suferinţa în amor. Cum e muzica sufletului tău, acum?

E adevărat că muzica pe care o cânt are o stare de uşoară nostalgie, datorită timbrului meu vocal, cu multe armonice şi cu o tentă uşor dramatică. Deşi, dacă stăm bine să ne gândim, cele mai mari hituri ale noastre au fost „Aprinde dragostea“ şi „I Need U More“, piese care au un sound vesel, de party. Am cântat poveşti scrise de alţii pe care le-am trecut prin filtrul meu, îmbogăţindu-le cu experienţele mele. Am cântat despre despărţiri amare înainte să le cunosc. Am fost pe scenă fă­când show la câteva zile după înmormântarea ta­tălui meu. Îmi trăiesc cu intensitate atât bucuriile, cât şi dramele şi mă consum foarte mult pentru orice. Asta e firea mea şi probabil că în muzica mea se regăseşte acea emoţie excesivă, care face să vibreze pe cei care sunt mai dispuşi către inte­riorizare, către vis.

Ştiam că ai pe cineva special în viaţa ta. Vorbeşte-ne puţin despre relaţia ta cu Andrei. Când a fost acel „crush“? Când ai realizat că poate fi mai mult decât un prieten?

Este o parte foarte frumoasă şi specială a vie­ţii mele despre care am vorbit la un moment dat, dar, ca multe alte lucruri dragi sufletului meu, care devin perisabile în momentul în care au ex­punere excesivă, prefer s-o trăiesc în continuare departe de paginile scrise, dedicate publicului larg. Poate, la un moment dat, povestea va deveni o piesă sau un album. (

)

O vreme, ai făcut naveta între Bucureşti şi New York. Crezi că distanţa omoară iubirea?

O relaţie la distanţă e greu de dus şi de gestio­nat. Poate sunt momente când totul devine mai poetic şi e salvată de rutină sau prozaicul vieţii de zi cu zi. Dar şi momente în care totul pare că se dărâmă şi că cel mai mult pe lumea asta ai vrea să se fi inventat teleportarea. (

) În mo­mentul în care anumite lucruri sunt scrise să se întâmple, distanţa nu mai e o problemă.

La ce n-ai renunţa niciodată de dragul unei relaţii?

Never say never! (râde) Cred că pentru marea iubire merită să renunţi la tot. Dar, în acelaşi timp, omul care va fi să fie lângă mine cred că nu îmi va putea cere să recurg la astfel de renunţări.

Eşti genul calculat, care ar vrea să aibă mai multe certitudini, sau vrei să laşi timpul să curgă şi să vezi ce se întâmplă mai departe?

De multe ori am stat să calculez atunci când trebuia să mă arunc în vâltoare şi am ratat sau am acceptat să dau noi şanse atunci când lucru­rile erau greşite din start. Asta e, uneori nu înveţi niciodată din greşeli şi speri doar să nu fie prea târziu pentru a trăi ceea ce îţi doreşti cu adevărat.

Pe umărul cui te sprijini, atunci când ţi-e greu?

Al mamei. Deşi mi-am promis mie de mulţi ani că nu o mai încarc cu problemele mele, pe care oricum le preia şi le dă o amploare şi mai mare. Dar sunt genul care simte nevoia să vorbească despre ceea ce i se întâmplă, ca o descătuşare, nu neapărat pentru a primi sfaturi. După ce mă calmez şi încep să judec lucrurile la rece, sunt în stare să mă adun şi să stabilesc ce e de făcut mai departe.

De Sărbători ai fost acasă, cu familia, sau prin ţară, cu concerte?

Crăciunul l-am petrecut acasă, clasic, aşa cum trebuie trăită şi simţită această sărbătoare, cu casa decorată frumos, primenită, mirosind a bu­nătăţi. Iar de Revelion am fost pe scenă, cum se întâmplă de mai bine de zece ani, cu toată bucuria şi energia dăruită publicului şi muzicii.

Şi vacanţa când vine?

Vine şi vacanţa! (

) Simt nevoia de o iarnă ca-n poveşti, cu zăpadă mare, cu mers la cabană, vin fiert şi cu reluarea experienţei începută anul trecut în ale schi-ului.

Ce te ajută să te refaci, să te recompui sufleteşte?

Muzica şi timpul.

Ce ai pus pe lista de priorităţi, pentru noul an?

Prioritatea este să-mi fie bine, să fiu sănătoasă şi fericită şi, în funcţie de asta, construiesc şi per­sonal, şi profesional.

Foto: Ştefan Dani; Locaţie: Galateca