Andrei Badiu: Drama unui tată

E greu de crezut că o dragoste atât de intensă, ca cea dintre Oana Frigescu şi Andrei Badiu, se poate sfârşi atât de brusc şi de brutal. Acum şase luni, când am fost primiţi în căminul lor şi i-am fotografiat împreună cu fetiţa lor, Maria, păreau mai îndrăgostiţi ca oricând şi chiar vorbeau despre posibilitatea de a-şi mări

E greu de crezut că o dragoste atât de intensă, ca cea dintre Oana Frigescu şi Andrei Badiu, se poate sfârşi atât de brusc şi de brutal. Acum şase luni, când am fost primiţi în căminul lor şi i-am fotografiat împreună cu fetiţa lor, Maria, păreau mai îndrăgostiţi ca oricând şi chiar vorbeau despre posibilitatea de a-şi mări familia cu încă un membru. Iată de ce ves­tea despărţirii celor doi şi plecarea de acasă a Oanei a ridicat multe întrebări, ale căror răs­punsuri am încercat să le aflăm de la soţul acu­zat de violenţă şi infidelitate, care se luptă acum în justiţie pentru drepturile sale de părinte.

OK! Ce s-a întâmplat cu frumoasa voastră poveste de dragoste?

Andrei Badiu Ea există şi nimic şi nimeni n-o poate distruge. Absolut tot ce s-a povestit sau a apărut în presă înainte de plecarea Oanei de acasă a fost adevărat şi sincer.

Când am fost la voi acasă, tu erai cel care înveselea atmosfera.

Pentru mine, acel interviu şi pictorialul au reprezentat tabloul de familie al unor părinţi fericiţi, alături de fetiţa lor. Era normal să fie însoţit de bucurie şi de relaxare, exact aşa cum mă comport tot timpul acasă, lângă fetiţa şi soţia mea. Eu aşa sunt structurat, să fiu ve­sel, sociabil şi pozitiv. În acel moment, aveam tot ce mi-am dorit: o fetiţă magnifică, pe care o ador, o soţie pe care o iubesc şi un cămin construit de mâna mea, din temelie.

Am realizat atunci câteva cadre cu tine şi cu Maria, în timp ce o schimbai, dar Oana nu prea era de-acord cu asta şi te-a şi certat pentru că ai făcut acele poze fără ea.

Poate că e mult spus „certat“. Pentru mine, gestul a fost unul natural. Şi ştiu că şi Oana era mândră şi încântată de felul în care eu înţele­geam rolul de tată.

Dar aveaţi de-atunci probleme, discuţii?

În viaţa fiecărui cuplu mai apar mici discu­ţii în contradictoriu. Însă niciodată nu ne-am certat, nu am avut neînţelegeri grave, legate de lucruri importante care ar periclita o căsnicie. Cât priveşte copilul, am fost întotdeauna cu te­mele făcute, iar Oana aprecia că se poate baza pe mine. Am reuşit, fără efort, să fim o echipă.

Cum era Oana, de obicei, acasă?

A fost mereu o femeie fericită şi relaxată. Atât ea, cât şi familia ei s-au înţeles foarte bine cu părinţii mei. Oana îi adora pe ai mei.

Dar tu cum te înţelegeai cu părinţii ei?

Am avut mereu o relaţie bună, în special cu tatăl ei – împărtăşeam aceeaşi pasiune pentru sport. Petreceam mult timp împreună şi totul părea în regulă. Ba mai mult, pe mama Oanei am putut s-o ajut şi pe plan profesional, dato­rită meseriei mele de consultant fiscal. Dar ati­tudinea lor s-a schimbat radical imediat după plecarea Oanei. Nu mai vorbesc cu mine şi nici cu familia mea. Cel mai probabil, criza con­jungală a fost artificial creată de către rudele Oanei, care au manipulat-o şi, în final, au îm­pins-o să plece de acasă şi să ceară divorţul.

În ce sens au manipulat-o?

E dureros să asişti aproape neputincios la invidia dintre surori, să observi cum sora cea mică, Alexandra, nu e capabilă să se bucure sincer şi până la capăt pentru sora ei mai mare. Cel mai elocvent moment a fost atunci când Alexandra a ales să-şi prelungească şederea în Canada cu încă o zi, ratând astfel ziua în care Oana a născut. Apoi, toate ideile legate de plecarea de acasă, de divorţ, de faptul că eu aş îndepărta-o pe Oana de ea au fost tacit induse Oanei de către Alexandra. Mai sunt şi concep­ţiile impuse de mama Oanei, cum că e mai bine ca fetele ei să se distanţeze de socri, la fel cum a procedat şi ea.

Oana a plecat de acasă pe 20 noiembrie. Asta înseamnă că tu, de Sărbători, nu ţi-ai văzut deloc fetiţa?

Nu! Până în prezent, n-am fost lăsat s-o văd. Nu am putut să fiu alături de ea când a împlinit şapte, opt, nouă şi zece luni, nici de Sf. Nicolae ori de Crăciun.

Cum văd părinţii tăi toată situaţia asta?

Sunt şocaţi şi trişti. Le este foarte dor de sin­gura lor nepoţică şi nu înţeleg nimic din ce se întâmplă.

Au fost semne care să te pună în gardă că ea va pleca, la un moment dat, de-acasă?

Niciodată nu s-a pus problema plecării de acasă. Dimpotrivă, după botezul Mariei şi după interviul în care Oana povestea că-şi doreşte şi un băieţel, am şi demarat lucrările pentru în­chiderea parţială a terasei apartamentului, ca să pregătim o nouă cameră, pentru al doilea co­pil. N-aş fi făcut acest pas dacă ar fi dat semne că vrea să plece. Oana mi-a arătat că e fericită până în ziua în care a părăsit căminul nostru.

Tu ai părut întotdeauna foarte tandru şi grijuliu şi faţă de Maria, şi faţă de Oana. Cum de s-a ajuns la acuzaţiile de violenţă?

Această acuză, dar şi aceea cum că n-aş fi fost un tată grijliu m-au întristat cel mai tare. Eu ştiu că sunt un soţ şi un părinte extrem de atent. De la simplul fapt că mă interesam ce fel de creme erau potrivite pentru Oana în timpul sarcinii, până la faptul că am fost împreună la Viena, la un profesor doctor renumit, şi ulte­rior, spre finalul sarcinii, la Tel Aviv, la un me­dic israelian cunoscut – doar pentru a avea o a doua, respectiv o a treia opinie legată de tra­tamentul prescris de către medicul ginecolog al Oanei. Tratamentul cu injecţii subcutanate i-l făceam eu, în fiecare seară. M-am ocupat şi de amenajarea camerei fetiţei, de la alegerea pardoselii de plută, specială pentru nou-năs­cuţi, până la mobilier şi accesorii. Mai mult, în fiecare seară spălam fetiţa, iar dimineaţa ne trezeam cu rândul, ca să avem grijă de Maria. Făceam absolut totul, cot la cot cu Oana, iar de cumpăratul jucăriilor mă ocupam personal.

Totuşi, Oana te acuză de „comportament agresiv fizic şi psihic“. Este adevărat că ai agresat-o?

Nu este deloc adevărat! Din contră! Cu câ­teva zile înainte de plecarea ei, în momentele noastre de intimitate, mi-a mărturisit că n-are nimic să-mi reproşeze ca tată şi ca soţ. Acuzele Oanei apărute în presă sunt oglinda cererii de divorţ, cerere scrisă, probabil, ori de către avo­caţii ei, ori din imaginaţia rudelor ei.

Unii spun că ea a plecat din cauza infidelităţilor tale. Ai înşelat-o?

Niciodată! Din momentul în care am făcut cunoştinţă cu Oana, am ştiut că ea e cea cu care vreau să-mi petrec restul vieţii. Atât prie­tenii, cât şi părinţii sunt martorii iubirii noas­tre. Oana şi Maria sunt cele mai importante persoane din viaţa mea, sunt familia pe care mi-am dorit-o. Ăsta e unul dintre motivele pentru care mă opun divorţului.

Ce alte acuzaţii ţi-a adus Oana?

Singurele învinuiri sunt cele din divorţ şi, din câte am înţeles, sunt ca un „pa­chet standard de acuze“, pe care unii avocaţi le servesc clienţilor. Le-am auzit prima dată după ce s-a mutat de-acasă, chiar din cererea de divorţ primită prin poştă. Ulteri­or, Oana a pus în aplicare scenariul scris de avocaţi şi de rudele ei, com­portându-se ca şi când între noi ar fi existat probleme de mult timp, chiar dacă n-a fost aşa.

De ce te-ai dus cu flori la tribunal? Mulţi ar putea spune că e o formă prin care îţi ceri scuze şi că accepţi că ai greşit faţă de ea.

Niciodată n-am oferit flori ca să obţin ceva sau ca să-mi cer scuze. Oana ştie că-mi face plă­cere să i le ofer, în special în momente impor­tante. I-am oferit adesea flori pe parcusul căsni­ciei, chiar buchete făcute de mine, din simplul motiv că e soţia mea şi mama fetiţei noastre.

Când i-ai spus ultima oară că o iubeşti?

De când s-a născut fetiţa noastră, începusem să-i spun în fiecare zi. Ori de câte ori o priveam pe Maria, îi mulţumeam Oanei pentru minu­năţia de fetiţă pe care o avem.

Am înţeles că o ai de partea ta şi pe bona fetiţei tale.

Bona Mariei e o persoană cinstită, cu doi bă­ieţi frumoşi şi o căsnicie zdravănă. Ea are grijă de Maria 10-11 ore pe zi, deci a petrecut mult timp alături de noi şi ştie multe lucruri despre relaţia noastră. Sper că nu va fi nevoie să fie chemată ca martor în proces. Ştiu că se ocupă în continuare de creşterea fetiţei mele, acolo unde locuieşte acum soţia mea, probabil cu ru­dele ei. De fapt, de când a plecat Oana, bona e cea care se îngrijeşte de Maria în majoritatea timpului.

Vrei să ceri custodie comună?

Nu am de gând să cer custodia fetiţei, pentru că nu am de gând să divorţez. Maria are nevoie de liniştea căminului ei şi de ambii părinţi, nu doar de mamă.

FOTO: ALEX RANTA, ASISTENT BOGDAN RADI, ARHIVA ADH, ARHIVA PERSONALĂ